Analizarea unui grup de hadisuri

7. Acţiunile nostre sunt pe potriva intenţiei

Buhârî, Müslim şi Ebu Davud relatează din Măritul Ömer: "Acţiunile noastre sunt pe potriva intenţiei; orice intenţie ar avea un om, el va obţine ceea ce doreşte. Orice emigrare va fi pentru mulţumirea lui Allah şi a Mesagerului Său, acea emigrare va fi socotită că se îndreaptă către Allah şi Me-sagerul Său. Şi cine va emigra din cauza unei lumi de care era mulţumit sau din cauza unei femei cu care urma să se căsătorească, emigrarea lui va fi socotită conformă scopului său."^[11]

Datorită faptului că, emigrarea a fost pricina pentru care au fost rostite aceste cuvinte de către Mesagerul lui Allah, tema principală cuprinsă în ele este emigrarea. Deoarece, după unele relatări, Stăpânul Lumilor şi-a expus aceste cuvinte în următorul hadis:

Toată lumea emigra de la Mecca la Medina, pentru Allah. Numai un com-panion, al cărui nume nu-l ştim, emigra pentru o femeie pe care o iubea, pe nu-me Ümmü Kays. Fără îndoială că, această persoană era un credincios, dar nu era de partea intenţiei şi a faptelor sale…

Şi el era un emigrant (muhacir), dar era emigrantul iubitei sale, Ümmü Kays. În loc să îndure greutăţile pentru Allah, el le îndura pentru o femeie. Fără a se menţiona numele, această întâmplare a devenit subiectul vorbelor Mesageru-lui lui Allah, vorbe pe care le-am menţionat mai sus.

Importanţa acestui hadis este generală şi include pe toată lumea.

Intenţia (Niyet)

Desigur că, nu numai emigrarea (Hegira), ci toate practicile religioase sunt conforme intenţiei. Omul, atunci când intenţionează să emigreze şi scopul aces-tei emigrări este în numele lui Allah şi Mesagerului lui Allah, atunci răspunsul va fi ajungerea la Allah şi la Mesagerul lui Allah. Acelaşi lucru se poate spune despre rugăciune (namaz), post (oruç) şi danie (zekât).

Aşa cum am arătat mai sus într-un hadis, cel care păzeşte dreptatea lui Allah, se va afla în faţa Lui. Această regăsire se va înfăptui prin milostenia, grija şi generozitatea Lui. Omul, când se va găsi în faţa acestor binecuvântări, se va înflăcăra, ajungănd până la uitarea de sine şi, îngenunchiind pentru rugăciune (secde), va căuta să-şi întărească crezul faţă de Stăpân. Şi cu cât se va apropia mai mult de Stăpânul său, cu atât gândurile sale vor fi stăpânite de acest simţă-mânt. Sub umbra acestei stăpâniri, când toate aceste stări se vor trasforma şi vor trece asupra lumii, el se va găsi în faţa Stăpânului său în mormânt, în ziua de apoi pe podul judecăţii.

Dacă practicile şi crezul religios îl vor conduce pe om până la stindardul sub care se vor aduna dreptcredincioşii în ziua de apoi, acolo îl va găsi pe Stăpâ-nul Lumilor, ajungând într-o tovărăşie pe care nu şi-a imaginat-o.

Pe când, un om care nu intenţionează să-L cunoască pe Allah şi scopul emigrării lui este o femeie, atunci, cu toată râvna şi străduinţa sa, toate greutăţile vor fi îndurate pentru o plăcere trupească…şi, într-un cuvânt, toate cele îndurate vor fi în zadar.

Omul care va trăi ca un profan, va duce o viată lumească şi nu va da nici-odată ascultare vocii conştiinţei şi sufletului, îşi va cheltui viaţa în zadar şi cate-goric nu va la rezultatele obţinute de semenii care trăiesc potrivit consimţământu-lui Celui Drept. De altfel, într-un alt hadis, Domnul nostru spune: "Intenţia drept-credinciosului este mai folositoare decât acţiunea (practica) lui."^[12] Deoarece, omul oricât s-ar strădui, niciodată nu va putea pune în practică toate intenţiile sale.

Prin milostenia Celui Drept, omul trebuie să acţioneze conform intenţiei din interiorul său. Esigur că, intenţiile lui vor depăşi acţiunea, practica sa. Din acest punct de vedere, intenţia dreptcredinciosului va fi mai benefică decât acţi-unea sa.

Acum supun atenţiei dumneavoastră hadis-ul acesta, legat de subiectul enunţat, în care Domnul nostru spune: "Luaţi aminte! În structura corpului uman există o bucată de carne, care dacă va fi sănătoasă, atunci tot corpul va fi sănă-tos, iar dacă ea se strică, atunci se strică tot corpul uman. Luaţi seama, aceasta este inima!"^[13]

Dacă sunteţi curaţi, nevinovaţi, toţi germenii pe care îi veţi împrăştia pe un sol potrivit vor răsări. La început vor fi fragile şi diforme precum un embrion, dar cu timpul vor deveni precum chiparoşii care se leagănă falnic. Şi voi veţi trăi sub umbra lor. Desigur că, ele se vor ramifica, se vor dezvolta pe măsura temeiniciei intenţiilor voastre şi se vor înălţa în faţa voastră precum fructele raiului.

Cu timpul, datorită intenţiei, obiceiurile şi deprinderile umane vor avea pu-terea unei rugăciuni. Dacă la culcare un om îşi exprimă intenţia pentru ruga de noapte, atunci respiraţia lui va fi ca o specificare a acestui lucru. Dacă nu ar fi fost aşa, cum s-ar fi ajuns în rai într-un timp atât de scurt şi cu atât de puţină practică?

Dacă dreptcredinciosului i se va da o viaţă veşnică, acest lucru se va în-tâmpla drept mulţumire pentru intenţia lui de fi rob veşnic. Cu acest prilej omul va câştiga dreptul veşniciei în rai. La polul opus, adică pentru necredincios va fi o condamnare veşnică în iad.

Da, noi câştigăm dreptul la rai prin intenţia noastră de a fi robi pentru veşnicie. Necredinciosul pierde acest drept prin ingratitudinea şi nerecunoştinţa lui veşnică. Numai intenţia este cea care dă valoare şi trăinicie, începând cu cele mai mici acţiuni, până la cele mai mari. În binefaceri există multe lucruri câştigate datorită intenţiei. Spre exemplu, un om dacă intenţionează să facă o faptă bună şi nu o face, tot se consideră ca o binefacere, dar dacă îndeplineşte acea inten-ţie, acel om câştigă de zece ori, uneori de sute de ori sau şi mai mult, conform situaţiilor create.

Faptele rele, dacă nu vor fi săvârşite, rămănând doar ca intenţii, atunci nu vor fi considerate păcate. Numai când sunt înfăptuite, faptele rele sunt considerate păcate. Desigur că, fiecare faptă rea aduce după sine pedeapsa cuvenită.

Emigrarea, Hegira (Hicret)

În hadis-uri o atenţie deosebită se acordă hegirei. Pentru că, Mesagerul lui Allah spunea: "După cucerirea oraşului Mecca, nu mai există hegira."^[14]

Dar în sensul general al cuvântului, hegira continuă şi va continua până în ziua de apoi. Pentru că, hegira şi jihad-ul sunt doi fraţi gemeni, s-au născut îm-preună şi vor trăi împreună. Domnul nostru este cel care ne înştiinţează de faptul că jihad-ul va dăinui până în ziua de apoi. În acest sens, El a precizat: "Jihad-ul va continua până în ziua de apoi."^[15]

Da, orice om credincios şi care crede în cauza sa, plecând de lângă părin-ţii săi, de lângă prieteni, părăsindu-şi locurile dragi, despărţindu-se de patria sa, pentru a putea relata realitatea şi care colindă ţinuturi pas cu pas, se află într-un cadru util pentru o hegira nesfârşită şi neapărat va avea parte de binefacerile ei.

Pe de altă parte, se vorbeşte despre o binefacere sigură, de care vor avea parte cei care participă la hegira în numele lui Allah şi al Mesagerului lui Allah. Probabil că este vorba de acţiuni care reprezintă un semn că binefacerile vor fi date ca o surpriză. Îngerii vor scrie întocmai aceste fapte, iar Cel Drept va acorda personal recompensa.

Cuvântul hasr (funcţie, menire) de la începutul hadis-ului exprimă urmă-toarele: acţiunile omului devin posibile numai datorită intenţiei, numai astfel capătă sens veridic. Deci, putem spune că, nicio rugăciune nu este valabilă fără exprimarea intenţiei de a o efectua. Într-adevăr, un om dacă face namaz de un rekât, dar nu-şi exprimă intenţia de a o face, dacă ani la rând rămâne flămând, îşi dăruieşte toată avuţia şi dacă merge în pelerinaj, îndeplinind toate obligaţiile le-gate de acesta, dar fără să-şi exprime intenţia, se consideră că acest om nici n-a făcut namaz, nici n-a postit, n-a oferit dania, n-a fost în pelerinaj . Deci intenţia este cea care transpune în credinţă toate aceste acţiuni şi atitudini.

Fuga de păcate

Dacă mai privim o dată subiectul în cauză, vedem că, Mesagerul lui Allah a folosit trei cuvinte pentru a explica un subiect extins precum intenţia, iar pentru relatarea acţiunii de emigrare (hegira), care constituie un subiect larg, a folosit două-trei fraze. Elucidarea în câteva fraze începe cu hegira, care are ca sens părăsirea faptelor rele, apoi continuă cu ziua de apoi, toate emigrările făcute în numele dreptăţii, toate despărţirile, toate fiind cuprinse în expresia "sehl-i müm-teni" (uşor de spus, greu de explicat). Această elucidare poate fi doar fapta acelei Persoane care are o exprimare atât de clară.

În această privinţă este util să spunem că, cel mai de seamă emigrant va fi acea persoană care se va îndepărta de faptele rele, care îşi va şterge din inimă toate iubirile în afară de iubirea faţă de Allah.

Într-o zi, İbrahim b. Edhem se roagă astfel Stăpânului: "O, Stăpâne! Am fost cuprins de iubirea Ta. Părăsind totul, în afară de Tine, am venit în faţa Ta. După ce Te-am văzut, ochii mei n-au mai văzut altceva."

Tocmai când İbrahim era pătruns de această rugă şi se găsea în atmosfe-ra sprituală a rugăciunii, îşi vede fiul la marginea Kaabei. Şi acesta îşi văzuse ta-tăl. Fiind despărţiţi de ani de zile, dorul îi face să alerge unul spre celălalt. Toc-mai când se îmbrăţişau, se aude o voce în surdină: "O, İbrahim! Într-o inimă nu încap două iubiri! "

În acea clipă, İbrahim strigă pentru a doua oară: "o, Allah al meu! Ia-l pe cel ce se opune iubirii Tale!" Atunci fiul său se prăbuşeşte la picioarele sale.

Emigrarea în milostenia divină

Tot o emigrare (hegira) este considerat şi faptul de a bate la uşa Stăpâ-nului, fugind de păcate, de a nu pleca din faţa uşii până ce nu vine de la El po-runca. Iată ce frumos se spune într-o implorare:

O, Allah al meu! Robul Tău cel păcătos a venit la Tine,
Mărturisindu-şi păcatele, se roagă acum Ţie;
De vei ierta, va fi numai datorită gloriei Tale,
De vei alunga, cine va avea milă, afară de Tine?

Un om, care consideră mai chinuitor decât iadul faptul că, după ce s-a despărţit de păcatele sale pe care le-a săvârşit mai înainte, s-a reîntors la aceleaşi păcate, este pe calea hegirei, în sensul cel mai adevărat.

Un om, care vede ultimele pietre de hotar de la graniţa a ceea ce este permis, ca pe un ogor minat şi care este atent la mâinile, picioarele, ochii, ure-chile, gura, buzele sale, acel om este pe calea hegirei până la sfârşitul vieţii sale. Acel om, fie că se află între semenii săi, fie într-un colţ departe de lume, este un tovarăş sincer în profunzimile sufletului său. Hegira capătă o nouă dimensiune numai prin retragerea în singurătate. Acolo, departe de semenii săi, se va ridica deasupra lor şi va ajunge aproape de iubirea lui Allah şi printr-un suflu divin, va fi înălţat.

Şi în această privinţă, hadis-ul aduce lămuriri sau cel puţin face referiri şi semnalează:

a. Intenţia este spiritul acţiunii; acţiunile efectuate fără exprimarea intenţiei se consideră nule.

b. Intenţia este un elixir luminos şi strălucitor, care transformă lucrurile frumoase în păcate şi păcatele în lucruri frumoase.

c. De intenţie depinde ca acţiunea să fie într-adevăr acţiune; hegira fără intenţie nu este decât turism; jihad-ul devine încăpăţânare; namaz-ul ajunge un exerciţiu, iat postul, o dietă. Pentru ca aceste rugi să ajungă ca nişte aripi, care să-l ducă pe om în rai, este necesară mărturia intenţiei.

d. Raiul veşnic este posibil dacă ai intenţia de a fi rob veşnic, iar iadul veşnic este rezultatul negării veşnice şi a blasfemiei intenţionate.

e. Datorită intenţiei, omul poate face lucruri mari şi foarte valoroase, cu un efort minim şi cheltuială puţină.

f. Cei care folosesc bine creditul, pot cumpăra lumea.

g. Lumea noastră şi femeia, fiind create pentru a le da posibilitatea de a fi o binefacere, dar, ca urmare a nepotrivirii relaţiilor lor cu criteriile religioase, această binefacere poate fi o alternativă care să satisfacă pe Allah şi pe Mesage-rul lui Allh.

Iată, câte şi câte asemenea probleme există şi fiecare dintre ele poate constitui subiectul unei cărţi. Sunt suficiente trei-cinci cuvinte pentru a exprima acest uriaş fond din declaraţiile Sultanului Cuvântului, care arată soarele într-o moleculă şi sunt capabile să înghesuie marea într-o picătură.