Analizarea unui grup de hadisuri

25. Unele lucruri interzise

"Allah v-a interzis nesupunerea faţă de mame, îngroparea de vii a copiilor de sex feminin, neplata (drepturilor şi datiriilor care trebuiesc plătite), acceptarea (unor lucruri fără să ai dreptul). A socotit respingătoare bârfa, clevetirea, întrebă-rile peste măsură, consumarea avuţiei (risipirea ei)."^[48]

Nesupunerea faţă de mame

Nesupunerea faţă de mame se explică prin cuvintele "a te răscula împotri-va mamei" (ukuk-u ümmehât) şi înseamnă un copil care se ridică împotriva ma-mei, o lasă singură, întrerupând toate relaţiile juridice dintre ei.

Şi nesupunerea faţă de tată este în aceeaşi măsură interzisă, dar mentio-narea numai a mamei se datorează faptului că, femeile au nevoie de protecţie, ele au unele neajunsuri, sunt mai afectuoase şi, din cauza naturii lor delicate şi fragile, sunt mai impresionabile, fiind afectate mai mult.

În acelaşi timp, luând în considerare faptul că tatăl are aceleaşi drepturi ca şi mama, nesupunerea arătată tatălui este tot o revoltă, dar nu se poate compara nicicum cu acţiunile îndreptate împotriva mamei.

Îngroparea de vii a pruncilor de sex feminin

Îngroparea de vii a pruncilor de sex feminin în epoca ignoranţei este redată în hadis-uri. În epoca ignoranţei, în locuri determinate şi în anumite segmente ale comunităţii, când majoritatea pruncilor născuţi era de sex feminin, aceştia erau îngropaţi de vii. Acest obicei crud era practicat de unii dintr-o absurdă râvnă ignorantă, de alţii datorită vieţii strâmtorate sau îngrijorării membrilor clanului ca nu cumva avutul să treacă în mâinile altora prin mijlocirea fiicelor lor. Oricare ar fi pricina pe care se bazează, oricare ar fi motivul acestui lucru, era o cruzime şi trebuia neapărat preîntâmpinată şi a fost prevenită, iar în direcţia preîntâmpinării, în Coranul cel Sfânt şi în Tradiţii Adevărate sunt porunci suficiente.

Trădarea încrederii

Neplata drepturilor şi datoriilor care care trebuiau efectuate este exprimată prin cuvântul "a nu plăti"; cererea şi luarea prin diferite căi a unor lucruri interzise este exprimată prin cuvântul "a cere, a lua". Amândouă, adică nedarea unui lucru care trebuia dat şi luarea unui lucru care nu trebuia luat, sunt interzise şi această trăsătură a interzisului se aplică şi în cazul nesupunerii faţă de părinţi, a îngropării de vii a pruncilor de sex feminin.

În acelaşi timp, primul din aceste cuvinte trebuie înţeles prin nerespecta-rea de către individ a promisiunilor făcute săracilor, ca dania, pomana şi alte ajutoare, iar al doilea cuvânt însemnă să cerşeşti.

Să facem un pas înainte din punctul în care ne aflăm şi să relevăm faptul că primul cuvânt înseamnă nerecunoaşterea drepturilor prin uzurparea lor, ne-plata cecurilor şi a chitanţelor, şi de acolo, până la falsul faliment şi tot felul de speculaţii, toate câştigurile căpătate prin căi ilegale şi apoi, neînlăturarea acestor nedreptăţi, chiar şi luarea de dobândă pe nedrept.

Al doilea cuvânt înseamnă a merge de la simplul cerşit până la folosirea sentimentelor religioase şi patriotice ale poporului, de acolo la revendicările oficial-neoficiale asupra dreptului la câştig ale unor grupuri de uzurpatori şi, de acolo, la organizaţiile mari sau mici de mafioţi, care prin mii de căi păgubesc ma-sele, despuindu-le.

În acest scurt dar cuprinzător hadis, sunt abordate chestiuni precum: înde-părtarea copiilor de părinţi, care renunţă să-şi mai viziteze părinţii şi rudele, atitu-dinea neîndurătoare a părinţilor, care uită de afecţiunea şi mărinimia din suflet; într-o comunitate, care este considerată o mare familie, unele persoane egoiste ies în faţă şi punându-şi interesele personale deasupra valorilor, zdruncină ordinea socială prin ideile lor eronate despre încredere, siguranţă, dreptate şi echitate. Toate acestea după ce au fost declarate interzise, se face referire la trei chestiuni deasemenea interzise: bârfa; punerea de întrebări atunci când nu este cazul sau aducerea cerşetoriei în stadiu de meserie; cheltuirea şi risipirea avutului.

Bârfa, clevetirea

"Kil ü kal " înseamnă bârfă. Lăsând la o parte originea cuvântului, dorim să ne oprim asupra conţinutului. Bârfa înseamnă multă vorbărie, discuţii inutile, vorbe fără rost, cuvinte care nu au nici o importanţă.

Acest mod de a vorbi este o boală socială a unei comunităţi fără orizont, cu oameni leneşi şi inconştienţi, chiar dacă se referă la turcescul "laklâkiyat" (cuvinte goale), sau la soiul de lucruri ce nu sunt necesare, sau la specia decla-raţiilor interzise, conform nivelului social şi extinderii câmpului de difuzare a bâr-felor (prin ziare, reviste, radio şi televiziune). Oricâte lucruri respingătoare, mur-dare există, considerate de İslam ca făcând parte dintre păcate, germinează în stufărişul bârfei. De aceea, Mesagerul lui Allah, include în rândul celor trei lucruri înşirate şi faptul de a vorbi sau a nu vorbi şi zice: "Cine crede în Allah şi în ziua de apoi, să nu-şi chinuiască vecinul! Fiecare persoană care crede în Allah şi în ziua de apoi, să fie ospitalier cu musafirii! Toţi cei care cred în Allah şi în ziua de apoi, să spună lucruri de bun augur sau să tacă…!

Multe întrebări

Cuvintele "kesretu's-süal " se pot interpreta prin: a pune întrebări când nu trebuie sau a cerşi când nu este nevoie, chiar a face din cerşit o meserie. Amân-două acţiunile sunt ruşinoase, de neacceptat, dăunătoare. Aşa cum în Coranul cel Sfânt şi în Tradiţiile Adevărate este condamnat faptul de a cerşi fără să fie necesar acest lucru, tot astfel, a pune întrebări tot timpul este dispreţuit, iar oa-menii sunt orientaţi să înveţe cu orice ocazie lucruri care sunt în folosul lor.

Cu toate acestea, în Coranul cel Sfânt cuvintele sunt împărţite în două categorii, acceptate şi neacceptate. Ca exemplu pentru lucrurile acceptate şi necesare putem da versetul: "Ei Te întreabă pentru ce anume să facă danii! " (Bakara [Vaca], 2 / 215). Iar pentru întrebările neacceptate şi care nu sunt bine-venite, versetul: "Ei Te vor întreba despre duh." (İsra [Călătoria nocturnă],17/85).

Între două răspunsuri pentru: a întreba sau nu, a cerşi sau nu, a suporta sau nu o necesitate, a face sau nu o sursă dintr-o necesitate, se poate trage o linie, acestea luându-şi locurile deasupra sau dedesubt ca necesare, interzise sau contradictorii. Consider că este potrivit ca, aceste două chestiuni ce par se-parate, să fie analizate împreună, căci ele converg spre unicitate.

"İzaatel-mal " se poate explica prin: cheltuirea şi împrăştierea avuţiei, fără a urmări vreun avantaj material sau spiritual, lumesc sau dincolo de lume. Aceas-ta este o boală personală şi socială. Da, risipirea de către om a propriei avuţii în locuri nepotrivite chiar dacă se vede ca o pagubă care aparţine doar individului, dar dacă ne referim la avuţia naţională, este o preocupare a întregului popor.

Punctând şi această ultimă chestiune economică, care solicită destul de multă importanţă în zilele noastre şi se pare că şi în viitor, dorim să amintim faptul că, Sultanul Cuvântului, în cuvintele pe care le alegea şi le folosea, căuta profunzime şi amplitudine.