Analizarea unui grup de hadisuri

16. Raiul este împresurat de suferinţă, iadul de plăceri

Într-un hadis relatat de Buhari şi Müslim, Domnul nostru porunceşte: "Raiul este împresurat de lucruri care nu fac plăcere omului, iar iadul de plăceri (care măresc dorinţa)."^[39]

Iadul este învăluit de plăceri, este înfăşurat în bocceaua plăcerilor şi este deschis spre atmosfera plăcerilor. Raiul însă, sub aparenţa raţionalului, este în-văluit cu lucruri neplăcute şi neatractive. Pentru cei care avuţia şi banii înseamnă totul, nu există nimic frumos pe calea ce duce spre rai.

Într-adevăr, şi raiul şi iadul sunt necesare pentru noi. Deoarece, în găsirea căii celei drepte, unul are rolul de a impulsiona, iar celălalt, de a înspăimânta. Omul, privind spre rolul stimulator al raiului, se străduieşte să meargă acolo, dar văzând faţa posomorâtă a iadului, caută să nu ajungă acolo. Astfel, şi raiul şi ia-dul devin pentru noi locuri de mântuire. Numai că, Cel Drept a împăturit şi raiul şi iadul în câte o boccea şi le-a prezentat în bazarul faptelor oamenilor.

Omul se află în situaţia de a alege în conformitate cu voinţa sa. Pe măsu-ra voinţei, unii vor dori să aleagă raiul şi vor fi fericiţi, iar alţii vor fi nefericiţi, prefe-rând calea iadului.

Da, în jurul iadului există o atmosferă a plăcerii şi iadul este învăluit în această atmosferă. Privit de afară, această atmosferă pare foarte atrăgătoare: mâncare, băutură, leneveală, obţinerea unor lucruri plăcute ce incită dorinţele omului. Toate acestea sunt ca nişte urzeli ce învăluie iadul. Adevărul este că, iadul se prezintă ca un mozaic al plăcerilor ce incită dorinţele trupeşti.

Raiul este precum un sidef ce este înfăşurat cu lucruri neplăcute precum: să faci abluţiunea, să faci namaz, să te duci în pelerinaj, să îndeplineşt obligaţia daniei, să lupţi pentru cauza sfântă (jihad), să înduri greutăţi în numele lui Allah, să fii considerat un paria al societăţii, să fii privat de unele drepturi, să treci dintr-o închisoare în alta, să fii bătut doar pentru că ai zis "Stăpânul meu este Allah.", să fii trimis în exil şi alte asemenea lucruri ce par neplăcute.

Da, raiul este învăluit în astfel de lucruri. Cei care privesc de afară, văd toate acestea ca printr-un văl. Sub acest văl iadul apare ca ceva ce aţâţă dorin-ţele trupeşti, iar raiul ca ceva ce te înfioară. De aceea, majoritatea oamenilor s-a păcălit privind partea exterioară a iadului. Din această cauză iadul are mulţi pre-tendenţi, iar raiul foarte puţini.

Unii oameni fac calcule meschine. Cei care zic "Namaz-ul este bun, dar să faci de cinci ori pe zi mi se pare prea greu" se leagă de micile dificultăţi ale namaz-ului. Dificultatea de a îndeplini abluţiunea pe timp de iarnă, i-a făcut pe unii să renunţe. Însă, aşa cum s-a văzut într-un hadis amintit mai sus, aceeaşi abluţiune îl apropie de rai pe un altul, care a îndurat şi depăşit micile neajunsuri.

La fel trebuie să ne gândim şi în cazul postului, a daniei, a pelerinajului, jihad-ului. Cei care nu-şi folosesc în mod judicios raţiunea, nu reuşesc să facă saltul necesar în faţa acestor obstacole şi neajunsurile pe care le-au văzut în jurul raiului devin obstacole în calea intrării în rai.

Iadul este precum o cotoroanţă ce a făurit o capcană din simple pasiuni şi mulţi oameni au alergat spre această otravă precum muştele la miere, fără să ştie că aceasta le va stăpâni viaţa. Da, plăcerea este pentru aceştia ca mierea otrăvită şi seamănă cu fluturele ce zboară mereu în jurul flăcării, care până la urmă îl duce la pierzanie. Ei se aruncă prosteşte în plăcerile ce duc spre iad. Fără să vadă bine ceea ce se află în spatele vălului iadului, ei sunt atraşi tocmai de aceste lucruri ce biciuie trupul până la extaz.

Cei care, pe drumul vieţii, au cunoscut Persoana (s.a.s) în momentul alegerii căii de urmat şi şi-au ales drumul şi direcţia în conformitate cu mesajul primit de la El, cei care şi-au dat seama de adevăr, înţelegând esenţa lucrurilor neplăcute din dreapta şi stânga căii ce duce în rai, categoric nu se vor lăsa păcă-liţi de această înfăţişare înşelătoare. Deoarece, în conştiinţa lor, raiul se află în stadiu de germene, care va creşte în orice clipă şi va cuprinde întreaga lor lume spirituală. Pe când unii caută raiul în afară, aceştia găsesc plăcere în raiul din interiorul lor.

Cei care trăiesc în raiul material al lumii, nu pot beneficia de nici un minut din raiul din conştiinţa acestora. Credinţa este ca un germene ce poartă în el ra-iul, iar necredinţa este ca o sămânţă ce poartă iadul. Mai târziu aceştia se vor dezvolta şi se vor ramifica, transformându-se în rai şi iad. Se poate spune că dreptcredinciosul trăieşte o viaţă de rai în această lume, dar cele trăite i se par lucruri neplăcute.

Sufletele care se zbat cu ardoare să ajungă în rai, pe această cale a ferici-rii, cu fiecare popas diferit; neajunsurile pe care le crează practicile precum ablu-ţiunea, namaz-ul, postul, şi pe care propria persoană nu le agrează; însărcinări tot mai grele precum dania, pomana şi alte tipuri de dări; responsabilităţi materi-ale şi trupeşti precum a face dreptate şi jihadul, toate fac această cale impracti-cabilă pentru unii. Mergând pe acest drum, unii se cramponează de abluţiune, de namaz, alţii de înfometare, iar alţii de iubirea de avuţie şi nu pot să ajungă în raiul aflat la patru paşi, rai care-i aşteaptă cu fast şi măreţie.

Da, dacă raiul este un ţinut al viselor colorate, care, la capătul celălalt al sutelor de neajunsuri şi responsabilităţi, deschide o lume superioară înconjurată de obstacole cât lumea şi deschisă promisiunii a tot felul de fericiri, în schimb, ia-dul, opusul acestuia, este ca o fântână întunecată, care entuziasmează egois-mul, este ca o grămadă mare de cerinţe ce înflăcărează dorinţele trupeşti, aţine calea drumeţilor cu pofte şi plăceri, amplifică poftele şi plăcerile trupeşti, atrage asupra sa atenţia celor cu spiritul slab şi precum găurile negre, îi atrag şi îi topesc.

Şi câţi oameni nu există, care sunt vrăjiţi privind la lumina strălucitoare a iadului, care se aruncă în fântâna aflată acolo şi care, observând numai partea din faţă a vălului raiului, dau înapoi, speriaţi de ţinutul fericirii veşnice.

Da, dacă am privi adevărul lucrurilor, nu ne putem gândi că cei care au simţit şi au aflat de rai, să nu şi dorească să-l vadă, iar cei care au cunoscut ia-dul, să vrea să se apropie de el. Numai că, raiul, datorită realităţii unei oferte tainice, a credinţei în taină, a examenului lumesc, învăluindu-se în neajunsuri, iar iadul în plăceri, au apărut astfel în faţa oamenilor.

Acum vino şi priveşte cum forţa, măreţia şi conţinutul cuvintelor Profetului aduc alolaltă două drumuri uriaşe şi teribile, toate binefacerile împreună cu toate riscurile şi le leagă de două rezultate certe, care înfioară sau liniştesc. Şi, ca în toate faptele Sale, conformându-se principiului maximei chibzuinţe, foloseşte doar câteva cuvinte pentru a relata aceste lucruri.

Acum aş dori să expun faprul că, în legătură cu subiectul nostru, noi dorim să ne mulţumim doar prin a atrage atenţia asupra faptului că, aceste cuvinte aparţinând Domnului nostru, sunt cuvinte strălucitoare. Din punct de vedere al elocinţei şi a limbii, acest hadis, şi altele asemenea, conţin tâlcuri şi semnificaţii. Dacă s-ar putea cerceta din acest punct de vedere cuvintele sfinte ale Mesageru-lui lui Allah, cine ştie la ce şirag de sensuri am fi martori. Deoarece, această problemă constituie un subiect aparte şi de sine stătător, nu vom deschide deo-camdată acea uşă.