Profetul nostru şi cuvântul

O dimensiune diferită a raţiunii, inteligenţei Mesagerului lui Allah se reliefează prin aceea că El este stăpânul tuturor cuvintelor.

Da, El era sultanul cuvântului. Şi cum să nu fie, căci Cel Drept îl trimisese să fie traducătorul propriilor cuvinte.

Înainte era suficient ca fiecare să rostească un cuvânt frumos şi clar după capacitatea sa. Dar, în cuvintele Celui Frumos (s.a.s) este o altă profunzime, o altă savoare, o altă duioşie. Adresarea Lui era aşa de plăcută, exprimarea îi era aşa de înălţătoare încât, atunci când El vorbea, toţi întorceau capetele, privirile se metamorfozau, inimile încetau să mai bată, mintea şi raţiunea îşi predau ar-mele, se trezeau sentimentele omeneşti şi sufletele se înaripau. Allah dăruise limbii sale o aşa putere încât, celor care aveau fericirea de a-l asculta, li se înţe-peneau limbile şi erau vrăjiţi, numai prin faptul că se aflau în preajma Sultanului Cuvântului (s.a.s), ale cărui exprimări erau pline de conţinut, declaraţiile izbitoa-re. Atunci când de pe buzele Lui începeau să se reverse perlele înţelepciunii, era eclipsată cuvântarea expertului în raţiune şi judecată. Atunci când El (s.a.s) începea să relateze despre bine, frumos, dreptate, mierea gurii sale învăluia spiritul ascultătorilor. Atunci când ţinteşte relele cu focul cuvintelor, înăbuşe în propriile mizerii blasfemia şi lucrurile nepermise şi când dovada susţinută în numele scopului său urlă cu argumente, pune lacăt limbii spiritelor întunecate şi stârneşte panică în obscuritate…

El (s.a.s) era conştient de toată cinstirea ce i se făcea, iar în ceea ce pri-veşte mulţumirile aduse binefacerilor Celui Drept, nu vedea nici un obstacol în a le demonstra: "Eu sunt profetul neştiutor Muhammed. După mine nu mai există alt profet! Am devenit superior prin începutul, sfâşitul şi totalitatea cuvintelor me-le." 271 "O, oameni, eu am fost onorat prin totalitatea cuvintelor şi prin rostirea ultimului cuvânt care să ducă la bun sfârşit totul.^[1]

Prin declaraţiile care răspândeau lumină, comunica că este Oratorul Res-pectat (Hatîb-i Zîşân) al trecutului şi viitorului.

Într-adevăr, El, Domnul Domnilor, prin răsuflarea-i însufleţitoare, era o asemenea privighetoare care compunea imnuri religioase trandafirilor din grădina Domnului încât, atunci când cânta, spunea tot ce avea pe inimă şi prin glasul ini-mii îngâna cele mai înălţătoare melodii. Cuvintele înmugurite în lăstarii fragezi din grădina Lui, nu semănau cu mugurii din grădinile altora, cu florile altora, trezite dimineaţa de soare. Totul devenea proaspăt şi trufanda ca un boboc în cuvintele Lui şi cunoaşterea beneficiilor acestei trufandale, în toată profunzimea lor, le era sortit numai primilor norocoşi ai ecestei societăţi.

Sultanul Comunicării (s.a.s), a făcut din nestemata cuvântului un aseme-nea paloş încât, atunci când l-a învârtit deasupra capetelor, toate afirmaţiile mincinoase şi murdare au fugit să se ascundă în locul unde înnoptează liliecii şi toate poveştile s-au adăpostit lângă pasărea Phoenix de pe muntele Kâf.

Din expuneri şi afirmaţii a făcut să curgă izvoare încât, într-o clipă, cele patru colţuri ale deşertului ignoranţei s-au transformat în grădina raiului şi au apărut mici cascade ce se revărsau în oceanul nesfârşit, în care şi-au găsit locul inimile deschise.

Cuvintele Lui veneau de dincolo…dacă n-ar fi fost cuvintele Lui, care stră-lucesc prin lumina revelaţiei, lumea ar fi fost încă în haos. Prin sabia cuvântului, El a sfâşiat vălul ce acoperea natura şi a împodobit cartea credinţei cu broderiile cuvântului. Cuvântul era marfa de pe cal şi o săgeată cu fulgı de aur din tolbă. Oriunde se ducea, umplea cu nestemate poalele celor care înţelegeau cuvintele şi, încordându-şi arcul, l-a aruncat deasupra obscurităţii.

Allah, poruncind crearea unui stat pământesc prin cuvânt, l-a adus la conducerea acestui stat pe Sultanul Comunicării (s.a.s); exprimarea, emblema şi sigiliul le-a depus în mâna Lui.

Toţi aceşti experţi ai cuvântului, deschişi celor ce au venit şi au plecat, e-rau membri ai corului, ce îngânau marşul relevat. El a devenit conducătorul aces-tei comunităţi de privighetori…profeţii şi sfinţii veneau şi formau o verigă specifi-că. El a venit cu misiunea de conducător al acestei verigi divine…a venit şi cu vocea-i puternică, a făcut să răsune cerul şi pământul. Fiecare fruct de pe masa cerească, înzestrat cu vorbe, apoi oferit umanităţii, era dintre fructele luate din lo-curile cele mai tainice ale livezii prieteniei, fruct ce era oferit special ca bineface-re regească. Înaintea Lui, acele fructe nu fuseseră văzute de alţii şi nici nu fuse-seră atinse.

Mai ales, când începea să cânte inspiraţia Onoratei Privighetori cele mai gingaşe melodii, atunci amuţeau limbile şi sufletele se tulburau în faţa afirmaţiilor Lui. Da, cuvintele lui erau precum marea învolburată cu ţârmuri de perle, precum o cascadă ce cădea din înălţimi şi precum o erupţie de apă ce venea din adân-curi şi nu era posibilă nici caracterizarea acelor mări prin boğăţie şi conţinut, nici traducerea acelor murmure şi nici încercuirea erupţiilor de apă.

Până acum sute de cercetători şi scriitori s-au învârtit în jurul cuvântului Lui giuvaer…mii şi mii de cugetători s-au gândit la izvorul nemuririi şi câţi oameni mari şi-au consumat vieţile pentru a înţelege profunzimile Lui, dar El a rămas deasupra nivelului la care s-a ajuns. Într-o poezie a unui poet al nostru, în legătu-ră cu Coran-ul se spune:

"Universul tău raţional şi curat s-a sfâşiat,
Sub vălul cinstei rămase cuvântul Profetului."

Da, aşa cum picătura nu poate reda marea, cum molecula nu poate să re-leve întrutotul caracteristicile care aparţin soarelui, tot aşa şi savantul, sfântul, cinstitul, socotiţi a fi o parte a adevărului profetic – chiar dacă sunt desăvârşiţi în comparaţie cu alţii – nu pot să-l reprezinte pe El şi nu pot să-l reflecte.

Mesagerul lui Allah era o călăuză desăvârşită, care nu văzuse vreo şcoală sau medresă. Prin trăinicia structurii material-spirituale, prin limpezimea senti-mentelor, soliditatea ideilor şi vastitatea conştiinţei deschise spre semnificaţii, El a fost creat cu o natură potrivită şi capabilă să primească mesajele Celui Drept aşa cum sunt ele, şi, protejându-le originalitatea, să le transmită omenirii; esenţa şi puritatea Lui sufletească au fost protejate, a rămas închis faţă de instrucţia şi educaţia omenească, faţă de influenţa sistemelor umane ale instrucţiei şi educa-ţiei; apoi, fiind înzestrat cu revelaţia, a fost trimis omenirii, ajungând o călăuză desăvârşită, care nu a avut nevoie de şcoală sau medrese.

Natura şi caracterul Lui, sentimentele interioare şi exterioare, mintea şi judecata îi erau într-o relaţie atât de strânsă cu misiunea profetică încât, se cris-talizau prin prisma însuşirilor luminoase, apoi îşi atingeau scopul.

Acest mesaj divin, care ţâşneşte din cel mai curat izvor, apoi vine şi se revarsă într-o inimă curată, fiind ascultat într-o frumoasă şi curată limbă, este indiciul şi dovada profeţiei Lui, hrana şi lumina Lui, iar pentru duşmani este o poliţă. Atunci când prezenta interlocutorilor mesajele Celui Drept, El îşi striga şi îşi declara profeţia.

De asemenea, atunci când rezolva greutăţile interlocutorilor, satisfăcându-le nevoile, folosea vrăjita comoară de nestemate a revelaţiei, iar atunci când voia să-i facă pe duşmani să tacă, folosea sabia de diamant.

Pentru El, Coranul era totul; era aerul, era apa, era arma, era armura, era cetatea…şi flamura ce flutura pe bastioane…El respira prin Coran…Împreună cu Sfânta Carte se înălţa până la cer precum norii…Precum picăturile de milostenie, aleargă în ajutorul vieţuitoarelor de pe pământ…Împreună cu Ea luptă împotriva tiraniei, împreună cu Ea se apără de rele şi mârşăvii. Împreună cu Ea devine puternic şi împreună cu Ea devine lumină şi se răspândeşte peste tot.

Numai că, în faţa Sultanului Comunicării, cel cu vorba frumoasă, pe lângă comoara ştiinţei divine, care niciodată nu se epuizează, existau foarte multe în-trebări care i se puneau, erau foarte multe greutăţi de învins, foarte multe proble-me religioase, sociale, economice, politice, legate de comunitatea sa de drept-credincioşi încât, răspunzând prin inima curată a lui Ahmed şi graiul limpede al lui Muhammed, rezolvă greutăţile, clarifică lucrurile nelămurite şi fixând drept condiţie poruncile din Coran, pe lângă mesajele venite prin Coran, înştiinţa şi importanţa expunerilor şi comunicărilor sale.

De altfel, prin profeţia sa universală, nu se putea ca un vestitor, călăuzitor, binefăcător şi înnoitor, să fie altfel.

În perioada în care Domnul nostru a primit profeţia, pentru primii interlocu-tori "capitalul, care avea cea mai mare căutare în comerţul de pe piaţă, era eloc-venţa şi elocinţa."

În perioadele următoare, acest popor educat şi inteligent, prin superiorita-tea sa în inteligenţă, cuvânt şi comunicare, care a luat sub suveranitatea sa lu-mea, a simţit admiraţie faţă de El şi l-a preţuit pe reprezentantul fericit şi inteli-gent al mesajului divin. Iar El totdeauna s-a făcut ascultat, acceptat şi niciodată nu a primit critici. Dacă, împotriva cuvântului, afirmaţiilor şi ideilor sale şi-ar fi fă-cut loc cea mai mică critică, duşmanii lui ar fi valorificat acest lucru, ar fi exagerat şi ar fi dorit să declanşeze un mare tărăboi. Deoarece, o asemenea stare era ceva căutat şi negăsit de către cei care socoteau orice ocazie legitimă pentru a-l zdruncina, a-l doborî pe El, ajungând până la cea mai ruşinoasă calomnie.

În schimb, în legătură cu puterea Lui de exprimare, comunicare şi cugeta-re, nu se spusese nimic, nu se putea spune nimic, atât cât spusese faraonul pentru Domnul, Măritul Moise…

De la înălţimea cuvintelor Lui "Stăpânul m-a educat şi m-afăcut modest. Ce frumos m-a educat!", se înălţa o aemenea voce încât, şi prietenul şi duşmanul simţeau admiraţie pentru acel glas şi se plecau în faţa declaraţiilor superioare.

Aşa cum, maeştri din rândul companionilor, precum Măriţii Lebîd, Hansâ, Ka'b, Hassan şi İbn Revâha şi alţii sute, predicatori precum Măriţii Ebu Bekir, Ömer, Ali, Muâviye, Amr b. As şi İbn Abbâs, sute de specialişti în drept şi înţelepţi, l-au primit ca un maestru, ca un călăuzitor, în secolele următoare, savanţii şi comentatorii hadis-urilor, imamii interpretării, teologii fără de egal ai legislaţiei islamice, înnoitorii care deschid calea religiei, miile de sfinţi, inocenţi, credincioşi ai climatului moral, erudiţii judecăţii, logicii, raţiunii şi ştiinţelor pozitive şi miile de oameni de ştiinţă din diferite domenii, au considerat nestematele afirmaţiilor Lui drept un izvor îmbelşugat, limpede şi de încredere, au apelat la ele, s-au refugiat în ele şi potolindu-şi foamea, setea la acea masă cerească, au atins încrederea, saturaţia.

Da, porunca Lui, de ieri şi până astăzi, a devenit izvorul cel mai sigur al comentatorilor, sursa cea mai limpede a oamenilor de ştiinţă şi sursa beneficiilor luminoase ale sfinţilor şi inocenţilor. Ştiinţele legislaţiei islamice (şeriat), diversele căi ale misticismului, esenţa şi sinteza ştiinţelor cosmice şi spirituale au apărut tot din nestematele cuvintelor luminoase ale Lui.

El a relatat totul atât de desăvârşit, de la începutul până la sfârşitul vieţii, de la crearea omului, până la ajungerea lui în rai sau în iad, de la trezirea con-ştiinţelor, la înţelegerea divinului, de la credinţă, la crez, până în cele mai subtile detalii ale mărturiei credinţei încât, este imposibil să spui că există o altă declara-ţie echivalentă cu a Lui, dacă am face abstracţie de Coran.

Allah, datorită personalităţii Sale, însuşirilor şi numelor Sale şi prin sensibi-litatea şi delicateţea subiectului de un extraordinar echilibru, în aşa fel zugrăveşte sfârşitul lumii, raiul şi iadul, îngerii, duhul, spiritele şi diavolul, misterul tainei, cre-dinţa, munca, devotamentul în muncă, capacitatea sămânţei, productivitatea pă-mântului, vitalitatea ploii, coloritul primăverii, încât, omul, contemplând grandiosul tablou zugrăvit de El, parcă vede cum răsare credinţa în firile curate, cum cresc şi se dezvoltă ele prin İslam, cum ajung în starea arborelui din rai.

În declaraţiile Sale găsim:

• Rugăciunea (namaz);
• Abluţiunea (abdest) - prietenul şi tovarăşul omului, care-i înlătură singurătatea şi îi luminează calea;
• Chemarea la rugăciune (ezan, kamet) - curge prin venele omului precum sângele, se prelinge precum râurile prin faţa uşii şi curăţă tot felul de resturi;
• Dania, pomana (zekât, sadaka) - se înalţă precum un chiparos, sperie diavolii şi învăluie sufletele celor care merg la namaz prin busuioc şi mulţumire sufletească;
• Postul (oruç) - uneşte bucăţile desprinse precum un pod, apoi le sudează;
• Pelerinajul (hac) - îşi apără stăpânul ca un scut, îi oferă precum un paharnic apa kevser pentru a-l ajuta să intre în rai;
• Războiul sfânt (jihad) - coase şi peticeşte precum un croitor, spală petele precum cel care îmbăiază morţii şi adună la un loc toţi oamenii precum un consiliu consultativ general;
• Pomenirea, rugăciunea (zikir, dua) - închide căile care duc spre iad cu pieptul deschis, precum un martir, deschide ceremonios căile care duc spre rai, spunând oamenilor "pofiţi!" şi, ca un tată protector, înlănţuie pe cei îndărătnici şi îi duce spre grădinile raiului;
• Obligaţia de a vizita părinţii şi rudele (sıla-i rahim) - îi face să se întâlnească, precum un telefon fără fir, pe cei născuţi cu cei care i-au născut, să stea de vorbă, cârmuitor cunoscut în toată lumea, care se opune săvârşirii faptelor interzise de legea islamică, are în grijă, precum un uşier, cine intră şi cine iese pe uşă. Toate acestea îi înalţă pe ascultători, ajungând în starea de teme vii, precum: aşteptarea cu braţele deschise ca o mamă, judecarea oamenilor, a-şi ţine promisiunea, a ameninţa din grija de a nu săvârşi abateri.

Da, folosirea fără trudă şi la locul lor a acestor caracteristici ale Lui: zugrăvirea precum o canava, particularităţile materialului folosit în zugrăvire, conduita în declaraţii, forţa demonstrativă, picturală, muzicală, toată arta literară, toate la un loc şi fiecare în parte, constituie un subiect care ar umple un volum.

Cu această ocazie, transferând cercetările oamenilor de ştiinţă, legate de variatele Lui subiecte, asupra unor cuvinte ştiute de toată lumea, vom trece mai departe, semnalând profunzimea conţinutului lor, puterea comunicării, forţa expri-mării.

Tweet

Whatsapp