Existența și Unitatea lui Dumnezeu
Existența lui Dumnezeu este suficient de evidentă încât să nu fie nevoie de alte argumente. Unii cercetători venerabili au declarat chiar că Dumnezeu este cea mai vădită ființă, dar că cei lipsiți de înțelepciune nu Îl pot vedea. Alții au spus că intensitatea cu care se manifestă îl ascunde de percepția directă.
Cu toate acestea, influență a pozitivismului și materialismului asupra științei și a oamenilor ce au trăit în ultimele secole a fost atât de puternică încât este necesar să discutăm despre aceste argumente. Pe măsură ce această viziune „științifică” dominantă, care se răspândește în prezent, reduce ideea de existența la ceea ce poate fi perceput direct, ea își închide ochii în fața dimensiunior invizibile ale existențelor mult mai veste. Pentru a da la o parte vălul ce s-a așezat, vom revedea pe scurt câteva dovezi tradiționale ale existenței necesare a lui Dumnezeu.
Înainte de a face acest lucru însă, să ne amintim de un simplu fapt istoric: încă de la începutul omenirii, majoritatea oamenilor au crezut că Dumnezeu există. Chiar și această simplă convingere este suficientă ca să demonstreze existența lui Dumnezeu. Necredincioșii nu pot spune că sunt mai inteligenți decât credincioșii. Unii dintre cei mai inovatori savanți, învățați și cercetători au fost, și sunt, credincioși, așa cum sunt și specialiștii în acest domeniu: Profeții și sfinții.
În plus, de multe ori oamenii confundă neacceptarea existenței unui lucru cu acceptarea inexistenței acelui lucru. În timp ce prima este doar o negare sau o respingere, cea din urmă este o hotărâre care necesită dovadă. Nimeni nu a dovedit niciodată că Dumnezeu nu există, deoarece acest lucru este imposibil, în timp ce putem enumera nenumărate argumente ce dovedesc existența Lui. Acest lucru poate fi clarificat prin următoarea comparație.
Imaginați-vă un palat cu o mie de uși, dintre care 999 sunt deschise, iar una pare închisă. Având în vedere acest lucru, ar fi absurd să spunem că nu putem intra în palat. Cei necredincioși sunt ca cei care, pentru a susține ideea că nu se poate intra în palat, își concentrează toată atenția lor, dar și a altora, pe ușa care pare închisă.
- Creat la .