Ce se întâmplă cu cei născuți și crescuți în țări non-musulmane?

Cei ce pun această întrebare se referă la următorul lucru: „Din moment ce noi credem în Dumnezeu și Profetul Lui, vom ajunge în Paradis. Dar, cei care s-au născut și trăiesc în țări non-musulmane nu beneficiază de Lumina și Ghidarea Divină, așa că vor ajunge în Iad.” Această întrebare este o sursă de dezbateri interminabile; pe de o parte semnifică îngrijorare pentru cei non-musulmani decât cei ce aparțin lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, o critică adusă la adresa islamului.

În primul rând, este cunoscut faptul că nu există în islam niciun decret prin care cei care trăiesc în țări non-musulmane vor ajunge în Iad. Decretul este următorul: „Dacă cei care au auzit mesajul și îndemnurile Profetului, și au fost martori la lumina și adevărul islamului, îl resping și îi întorc spatele, vor ajunge în Iad.” Este în afara discuției faptul că sunt persoane care trăiesc în țări non-musulmane; ceea ce contează cu adevărat este ca ei se supună Mesajului Divin. Cei care nu vor face acest lucru vor ajunge în Iad, chiar dacă s-au născut și au fost crescuți în țări musulmane.

Mulți învățați și teologi musulmani au vorbit și au scris despre ceea ce Coranul și hadithurile menționează despre acest subiect. Dar de ce insistă oamenii asupra acestei întrebări? Cum i-ar putea schimba un asemenea răspuns? Le va folosi cu ceva în Viața de Apoi? Este vreo diferență între cei care sunt credincioși și cei care nu sunt doar pentru că nu au auzit niciodată de islam? Va ajunge în Rai cel din urmă și va suferi aceleași pedepse?

Ash'arii au susținut că cei care nu au auzit niciodată numele lui Dumnezeu sau învățăturile Islamului, vor fi „iertați”. Dumnezeu, dacă voiește, recompensează oamenii pentru binele ce l-au făcut pentru ca aceștia să se bucure de Paradis.

Maturizii au avut idei oarecum similare cu Mutazilii. Dacă asemenea oameni au ajuns să Îl cunoască pe Dumnezeu cu ajutorul rațiunii, chiar dacă nu-I cunoșteau Atributele și Numele, aceștia vor fi salvați. Dacă nu ar fi făcut asta, nu ar fi fost salvați. Acest punct de vedere nu este foarte diferit de cel al Ash'arilor.

Conform Maturizilor, nu contează locul unde trăim, căci cu toții putem vedea soarele, răsăritul și apusul, strălucirea stelelor, ordinea și balanța din creație, varietatea sa, culorile nemapipomenite ale florilor, copacilor, animalele. Toate acestea sunt semne ale existenței unui Creator, Susținător și Administrator al tuturor lucrurilor. Astfel pot cunoaște oamenii și conștientiza existența, puterea și grația Creatorului absolut fără a-I cunoaște Numele, Atributele, Cărțile sau Profeții. Asemenea oameni sunt printre cei salvați. De aceea, atunci când ni se pune această întrebare, ar trebui să facem referire la marii imami ai islamului.

Imamul Ash'arilor crede în acest verset: „Niciodată nu pedepsim până când nu vom fi trimis un Profet.” (17:15) Oamenii nu pot fi pedepsiți pentru un rău anume până când nu sunt avertizați mai întâi de un Mesager adevărat.

Maturizii susțin că datorită rațiunii ce o deținem, putem distinge răul de bine. Dar ar fi greșit să susținem că rațiunea este cea care rezolvă totul. De aceea trimite Dumnezeu Mesageri, pentru a arăta ce e bun și ce e rău. Punctul de vedere al Maturizilor este următorul: rațiunea poate deduce că adulterul și poftele sexuale sunt un rău, deoarece astfel de practici întrerup cursul normal al genealogiei, care la rândul ei produce probleme de moștenire. Tot cu ajutorul rațiunii ne dăm seama că a fura este un lucru rău, căci cel care face acest lucru nu se află în siguranță; alcoolul și ale lucruri toxice fac ca oamenii să își piardă cunoștința, să își distrugă sănătatea devenind astfel vulnerabili multor boli, afectându-le dezvoltarea.

La fel se întâmplă și cu ce e bun. Rațiunea ne face să credem că credința în Dumnezeu e un lucru bun, deoarece asta duce la satisfacție și fericire interioară. Chiar și în această lume simțim bucuria de a ajunge în Paradis. Calea către credință nu este atât de dificilă de urmat. Un beduin s-a apropiat o dată de Profet (s.a.a.w.s) și i-a povestit cum a pus stăpânire pe credință: „Excrementele lăsate de cămile conduc la existența unei cămile. Urme de pași pe nisip indică existența unui călător. Cerul cu stelele, Pământul cu munții și văile, marea cu valurile sale, nu arată existența Atotputernicului, Atotștiutorului, Înțeleptului?” El a cunoscut credința prin propria lui rațiune, deci noi nu putem subestima rolul rațiunii în găsirea credinței.

Începând de la acest punct de vedere, Maturizii susțin că un individ poate cunoaște Creatorul cu ajutorul rațiunii. Există multe exemple de astfel de persoane ce provin din timpurile pre-islamice: Waraqa ibn Nawfal, verișorul Khadijei care a simțit că Profetul va apărea în timpul vieții lui deoarece fuseseră îndeplinite toate semnele venirii lui. Când Muhammad (s.a.a.w.s) a primit Revelația pentru prima oară, Khadija a avut nevoie de sfatul lui Waraqa. El a confirmat adevărul misiunii și revelațiilor lui Muhammad. Înțelegând că nu va primi niciun bine dacă va continua să se roage la idoli, Waraqa i-a ignorat, bazându-se pe propria lui judecată, și a crezut în existența Lui Dumnezeu, Unicul.

O persoană asemănătoare era Zayd ibn 'Amr, unchiul lui 'Umar ibn al-Khattab. Șiind că venirea unui Profet era iminentă, el a renunțat la idoli și a început să se roage lui Dumnezeu. Deși el a murit înaintea Profetismului lui Muhammad, el a intuit ceea ce urma să se întâmple. Pe patul de moarte, l-a chemat pe fiul lui, Sa'id, pe 'Umar și pe alți membri ai familiei și a spus: „Lumina lui Dumnezeu este la Orizont. Cred că în curând ni se va arăta nouă. Simt deja semnele sale deasupra capetelor noastre. De îndată ce Profetul se face cunoscut, mergeți și alăturați-vă lui fără întârziere.”

Orice „dumnezeu” sau „zeiță” făcută de mâna omului nu poate fi Dumnezeu și nu poate răspunde nevoilor lor, pentru că acestea se pot rezolva doar de către Creator. Printr-un astfel de raționament simplu ne putem da seama de nevoia noastră de a-L cunoaște pe Dumnezeul Cerurilor și al Pământului. Când mintea noastră este direcționată spre Revelație, nevoia noastră de cunoaștere acționează și calea spre fericire eternă ne este liberă.

Doar cei care aud despre Coran și Profet dar nu încearcă să afle mai multe, sunt cei care vor ajunge în Iad. Acei oameni care rămân în neștiință în mod involuntar, deoarece nu au auzit despre aceste lucruri, vor fi cei care vor beneficia de Milostenia Divină și nu vor fi învinovățiți sau pedepsiți pentru ceea ce au săvârșit.

Aceste chestiuni aduc în gând diferența dintre musulmanii din trecut și cei din prezent și îndatoririle noastre către cei non-musulmani. Primii musulmani au trăit islamul la maxim, l-au reprezentat și l-au răspândit peste arii foarte vaste, trezind astfel conștiința multor oameni. Atunci când le citim biografiile observăm o asemenea măreție în modul lor de a gândi și de a trăi încât ni se pare normal scopul pentru care acei oameni au îmbrățișat islamul. Erau atât de nefricoși și ne neclintit, atât de nepreocupați de plăcerile și suferințele lumești, încât au lăsat o amprentă durabilă asupra umanității.

Datorită sincerității lor, mulți oameni au cunoscut islamul într-un timp foarte scurt. În timpul Califului ' Uthman (care a condus între 644-56), islamul s-a răspândit de la Strâmtoarea Gibraltar până la Marea Aral, de la Anatolia până la Marele Zid al Chinei. În timpul lui Mu'awiya (a condus între anii 661-80), islamul a ajuns până la Oceanul Atlantic, tot Marocul, Tunisia și Algeria.

Cei care se aflau sub stăpânirea musulmanilor erau foarte fericiți și mulțumiți datorită faptului că aceștia trăiau islamul la maxim. Viețile lor exemplare i-a făcut pe mulți să se convertească la islam. Creștinii indigeni și evrei preferau adesea conducere islamică decât cea a celor ce aparțineau aceleiași religii. Odată, când conducătorii musulmani au trebuit să părăsească Damascul, comunitatea creștină și liderii ei religioși s-au rugat în biserici ca ei să nu plece. Atunci când au plecat, creștinii au promis să trăiască sub stăpânirea lor și să le plătească taxele cuvenite dacă s-ar fi putut întoarce.¹

Sinceritatea acelor oamenii a făcut ca multe persoane să adere la islam. Într-adevăr, este imposibil să ne imaginăm cum ar fi stat lucrurile în alte circumstanțe, când acele persoane i-au cunoscut pe primii musulmani, căci fiecare dintre ei era un „'Umar” din punct de vedere al sincerității și dedicării. În timpul nopții erau supraveghetori, iar în timpul zilei erau războinici legendari. Ei au câștigat atât de multe inimi și au impresionat atât de mulți oameni, încât aceștia credeau că întreaga lume va deveni în curând islamică.

În ziua de azi musulmanii nu pot asigura paza nici măcar pentru o arie restrânsă a comunității lor. De aceea, reușitele administratorilor musulmani timpurii pot fi observate în adevărata lor lumină și măreție. Datorită înțelepciunii și pietății lor, ușile multor castele și orașe le-au fost deschise, nu în calitate de vizitatori, ci de lideri guvernanți.

Când musulmanii au pus stăpânire pe Siria și Palestina, comandanții au cerut cheile Moscheii al- Aqsa. Patriarhul le-a spus că va da cheile doar celui menționat în Cartea Divină, căci numai acel om era demn de a deține acele chei. În timp ce se certau, Califul 'Umar și unul dintre slujitorii lui au ieșit din Medina. Nimeni nu a știut cum urma să călătorească, dar Patriarhul și preoții știau cum urma să vină cel ce era demn de a deține acele chei.

'Umar a împrumutat o cămilă din patrimoniul statului său, și el și slujitorul lui au călătorit pe ea pe rând. Când comandanții musulmani au auzit asta, s-au rugat ca 'Umar să fie cel care urma să călărească pentru a putea trece râul Iordan. Ei credeau că, deoarece bizantinii erau obișnuiți să își ridice în slăvi conducătorii, 'Umar s-ar fi rușinat să fie cel care conduce cămila cu pantalonii suflecați, trecând râul, în timp ce slujitorul său era pe cămilă.

De fapt, 'Umar încerca să evite inegalitatea și nedreptatea. Lucrul de care se temeau comandanții lui, s-a întâmplat. Nu numai că îmbrăcămintea lui era uzată din cauza călătoriei foarte lungi, dar mai avea și multe petece. Când Patriarhul l-a văzut, a strigat: „Acesta este omul descris în cărțile noastre! Îi voi oferi cheia.” Datorită faptului că au fost informați din cărți, aceștia știau cum trebuia să arate cel care urma să traverseze râul. Înmânarea cheilor Moscheii al-Aqsa musulmanilor a determinat convertirea multora la islam.

'Uqba ibn Nafi' a început să răspândească islamul cu multă ardoare în inimă. I-a revenit lui cucerirea Africii. După victorii succesive, unii oameni l-au invidiat și au vorbit de rău despre el Califului. Astfel a fost concediat din postul său 'Uqba, arestat și reținut din a răspândi islamul. Închis timp de 5 ani, astfel își exprima el singurul regret: „Îmi doresc să fi răspândit islamul peste toată Africa. Am fost însă împiedicat să fac asta. Acesta este singurul meu regret.”

După eliberarea lui și proclamarea lui ca guvernator al Africii, Yazid i-a făcut imposibilă misiunea de a relansa cucerirea Africii și răspândirea islamului. 'Uqba a ajuns până la Oceanul Atlantic doar cu o singură trupă. Nu s-a putut abține să urce pe calul său și să strige: „O, Doamne, dacă această apă întunecată nu m-ar fi împiedicat pentru a ajunge mai departe, aș fi purtat Numele Tău peste mări și țări!”

Fac referire la aceste fapte istorice pentru a vă arăta importanța islamului în trecut și cea din zilele noastre. Musulmanii timpurii au cucerit Azerbaidjan, Iran, Iraq, Nordul Africii, Bukhara, Tashkent, Samarkand, locuri pe care le-ar construi bukharii, musulmanii, tirmizii, ibn sina, Birunii² și al-Farabii în 25 de ani. Acești musulmani au răspândit islamul în aproape toate părțile lumii cunoscute atunci și au realizat gloriosul steag conform căruia „Nu există alt Dumnezeu înafară de El, iar Muhammad este Mesagerul Lui.”

În ceea ce ne privește pe noi, abia putem face cunoscut Adevărul vecinilor noștri, dar să mai ajungem și în alte părți ale lumii pentru a-l duce până acolo.. Unii dintre vecinii noștri ar putea fi dispuși să ne asculte, dar nu îi putem convinge nici măcar pe ei. Cuvintele lor reprezintă răspunsuri reci, ca și cum ar fi cioplite din gheață. Eliberăm cuvintele, dar acestea nu ajung la sufletele oamenilor.

Subliniez toate acestea pentru a atrage atenția asupra diferenței imense dintre noi și Companioni, care au transmis islamul tuturor oamenilor și au trăit doar pentru asta. Când nu au putut face asta, au simțit durere pentru acei oameni care nu cunoșteau Adevărul.

Dimpotrivă, noi nici măcar nu putem reprezenta islamul în viețile noastre private, cu atât mai puțin suntem capabili să transmitem mesajul peste granițele țărilor. Nu ne-am abandonat nevoile personale și nici măcar nu am oferit prioritatea în lupta pentru calea lui Dumnezeu. Cei dintre noi care au mers în țări non-musulmane, au făcut-o în scopuri economice, nu pentru a duce mai departe numele lui Dumnezeu. Din acest motiv suntem incapabili de a răspândi islamul printre ei.

Dacă actualii musulmani sunt pierduți în corupție, deviere și necredință din cauza propriei noastre ignoranțe și delăsării, ar trebui să fim trași la răspundere pentru asta. A ține predici și a organiza seminare poate fi considerat un act de a avansa pe calea lui Dumnezeu, dar nu ca un adevărat serviciu adus islamului. Dacă acest serviciu ar fi legat de un mare palat, noi încă de întrebăm unde este intrarea. Din cauza faptului că nu ne concentrăm asupra sarcinii noastre, mulți oameni merg pe căi greșite. Câteodată le vorbim despre islam, fără a ne salva întâi pe noi înșine de dispute și conflicte interioare.

În acest moment ne aflăm la un rang nesemnificativ de a reprezenta islamul, comparat cu cel al lui 'Umar, 'Uqba inb Nafi' și alții. Ne putem doar imagina cât de mult au fost influențați oponenții lor de curajul și devotamentul indubitabil de care dădeau ei dovadă pentru Dumnezeu sau cât de mirați au fost de generozitatea, sinceritatea și dreptatea de care dădeau dovadă, toate acestea făcându-i să vrea să afle mai multe despre islam pentru ca într-un final să îl aleagă. Faptul că multe țări în care trăiesc acum musulmanii au fost cucerite de aceștia, arată sinceritatea absolută ce se poate acumula atunci când mergi spre calea lui Dumnezeu.

Privind din acest unghi, situația non-musulmanilor, în special a celor care trăiesc în țări non-musulmane, are un aspect diferit. Trebuie să îi privim cu mare toleranță și să spunem: „Să ne fie rușine! Nu am fost capabili să facem le arătăm islamul pentru ca ei să poată ieși din întunericul în care se află.” Aici ar fi bine să spun povestea unei familii din Germania.

Un muncitor turc locuia cu o familie germană. Acorda foarte multă atenție îndatoririlor sale religioase, pe care le efectua cu sinceritate. În afara orelor în care muncea, își petrecea timpul în compania lor, povestindu-le despre islam. După un timp, tatăl a devenit musulman. Soția lui i-a spus, la fel cum a spus și soția lui 'Amir ibn Tufail: „Până acum am fost împreună mereu. Vreau să rămânem împreună și în viitor, să trecem Podul Sirat și să ajungem amândoi în Paradis. Dacă islamul face într-adevăr ca omul să atingă sfere cerești, așa cum ai spus tu, atunci de ce ar trebui ca eu să stau departe de o asemenea binecuvântare, în timp ce tu te bucuri de ea?” Și astfel a îmbrățișat ea islamul, copiii urmând-o și astfel familia islamică s-a întregit, iar casa lor a devenit un lăcaș al Paradisului.

Câteva zile mai târziu, soțul femeii i-a spus muncitorului turc următoarele cuvinte: „Nu îmi pot exprima iubirea și recunoștința pentru tine, deoarece ne-ai fost un oaspete nemaipomenit. Dar, uneori mă enervez și vreau să te bat. Tu ai venit primul, iar mai apoi Coranul, Profetul și Dumnezeu te-au urmat. Casa mea a devenit un adăpost divin. Am avut un tată, care era foarte bun. Acesta a murit cu câteva zile înainte ca tu să vii aici. De ce nu ai venit mai devreme pentru a-l învăța și pe el semnificația islamului?”

Aceste cuvinte exprimate de el reprezintă vocea, reproșul lumii non-musulmane. Am dat greș în a le arăta islamul. Nici măcar în țările noastre nu am reușit să depunem suficient efort sau susținere pentru cauza islamului, aceea de a-i face pe oameni să-l cunoască mai bine.

Un alt aspect este următorul: cei care ne-au îndepărtat de islam ne-au promis o viață la standarde vestice. Dar, iată după 150 de ani suntem încă cerșetori la ușile Vestului. Foarte puține lucruri s-au schimbat și nu putem susține că am progresat în vreun mod. Vestul continuă să ne trateze ca pe niște slujitori ai lor, unii care își părăsesc țările în schimbul unor remunerații mici. Chiar dacă le-am fi făcut cunoscute principiile de aur ale islamului și mesajul ce deschide porțile spre Paradis, ei ar fi respins atât islamul, cât și pe noi. Într-o anumită măsură, asta se întâmplă pentru că noi suntem muncitori disprețuiți, care se află la dispoziția lor. Ca de obicei, bogații nu își dau seama că ar putea beneficia și ei de ceva de la acei cerșetori ce se află la porțile lor.

Musulmanii au fost învinși în atât de multe domenii de către vestici, rămânând astfel dependenți de aceștia. De ce ne-ar asculta Vestul pe noi? Doar dacă am trăi și am reprezenta islamul în întregime, dacă am aborda non-musulmanii cu sinceritate debordantă, numai de dragul lui Dumnezeu, am putea spera ca ei să ne asculte și să accepte islamul. Nu trebuie să acceptăm această imagine urâtă pe care ei o au despre noi, dar cum am putea schimba noi acest lucru decât dacă nu ne reasumăm fosta identitate?

În Viața de Apoi ei vor fi întrebați de ce nu au îmbrățișat islamul, iar noi vom fi întrebați de ce nu l-am făcut cunoscut lor. Deci, responsabilitățile musulmanilor, dar și ale non-musulmanilor ar trebui considerate egale. Nu putem condamna la Iad non-musulmanii doar pentru că sunt non-musulmani și nici nu putem spera ca oamenii să adopte islamul doar pentru că le spunem noi să o facă.

Credem că balanța globală se va schimba în viitorul apropiat, în special înTurcia, Egipt, Pakistan, și alte locuri, în care musulmanii își vor recâștiga conștiința și vor crește indivizi puternici care vor semăna primilor musulmani în dorința lor de a stabili islamul și valorile sale pe alte tărâmuri. Islamul va deveni un factor foarte respectat în lume, iar vocile musulmanilor vor fi ascultate doar prin efoturi sincere. Acest lucru nu este imposibil. Doar musulmanii cu suflet curat ce au cunoscut islamul vor fi cei care vor face posibil acest lucru, și nu acei musulmani inconștienți care își satisfac nevoile trupești și acordă atenție islamului doar uneori.

1. Acest incident a avut loc atunci când guvernatorul musulman a abandonat locul deoarece a crezut că nu îl putea apăra de armata bizantină ce urma să vină. Înainte de plecare, autoritățile musulmane au returnat taxele ce fuseseră strânse pentru protecția comunală a populației. Când musulmanii s-au întors populația indigenă s-a supus bucuroasă dominației musulmane.
2. Câteva dintre persoanele cele mai importante în istoria islamică.

Tweet

Whatsapp