Geniile care s-au format sub ambianţa lui

Mesagerul lui Allah a stabilit foarte bine forţele care vor menţine statul în picioare prin orizontul confirmat de revelaţie şi le-a folosit la locul potrivit fără a le risipi. El a format demnitari militari, a fost cel care a deschis căile spre spiritul ce înflăcărează gândirea ştiinţifică, propovăduitorul unor aprofundări ce au determinat înalte ţeluri ideilor estetice.

În timpul său, El a format o serie de demnitari militari, iar după aceea, pe întinsa cale a cuceririi lumii, s-au format mari demnitari militari de la Hâlid la Ukbe, de la Ukbe la Ahnef, de la Ahnef la Tarik, apoi la Muhammed bin Kasım, încât dacă priviţi din acest punct de vedere sursa şi arhitectul acestor mari înfaptuiri, aţi crede că El s-a ocupat numai de oştire.

Mulţi cercetători precum Akkad din zilele noastre, văd epoca fericirii ca pe o arie de talente deschisă geniului. Da, "Şcoala Măritului Mohamed" este o unică şcoală care a ridicat talente.Toţi cei care au trecut prin această şcoală, şi-au putut dezvolta şi supradota, în măsura în care le-a permis natura, toate facultăţile mentale şi sufleteşti.

Măriţii Ebu Bekir, Ömer, Osman, Ali (r.a.) sunt genii în domeniul militar, administrativ şi ştiinţific. Halid, Sa'd, Ebu Ubeyde, A'lâu'l-Hadramî, Ka'ka sunt genii în domeniul militar. Şi, de regulă, datorită numărului lor, care se situează la ordinul sutelor, acea epocă luminoasă este percepută ca o epocă a geniilor.

Pe drept cuvânt, acea epocă a fost una de aur, în care au fost valorificate şi dezvoltate talentul şi capacitatea omenească, fără a fi irosite nici un pic, în care au înflorit sute de genii.

Ukbe bin Nafi, care a trecut sub suveranitatea İslamului Africa de la un capăt la altul, dacă nu este un geniu, atunci cine poate fi? La vârsta de cincisprezece ani, Ukbe s-a săltat pe cal şi şi-a asumat mari responsabilităţi pe timpul diferiţilor califi. El este renumit datorită faptului că a pus stăpânire pe toată Africa până la Oceanul Atlantic. El ajunge călare până la oceanul pe care arabii îl denumesc "Oceanul Întunecat" şi zice: "Allah, această mare mi s-a ivit în cale; dacă nu s-ar fi ivit, ţi-aş fi dus Onorata Nume dincolo de mări!"^[1]

Un sclav berber, pe nume Târık bin Ziyad, format la aceeaşi şcoală, a fost un comandant de oşti genial. Cu un efectiv de douăsprezece mii de oameni învinge într-o după amiază armata spaniolă compusă din nouăzeci-o sută de mii de ostaşi, ajungând până la palatul regelui din Toledo.^[2] Şi el este un geniu. Şi A'lâu'l-Hadramî a fost un geniu şi pe timpul Măritului Ömer (ra) s-a spus: "Nu avem unde să folosim atâţia genii." Acest geniu, care a suportat chinul aşteptării la Bahreyn, a avut o viaţă plină de pilde. Istoricii spun că dacă-l iei pe Halid şi-l pui în locul lui A'lâ sau îl iei pe A'lâ şi-l pui în locul lui Halid, nu va fi nici un gol.

Cum a fost posibil? Cum s-au ivit deodată atâţia genii într-o singură parioadă? Sa'd ibni Ebi Vakkas era un geniu; dacă ai merge pe urmele lui în Iran, ai înţelege!

Ebu Ubeyde a fost un geniu. Şurahbil bin Hasene a fost un geniu.^[3] Yezid İbni Ebu Süfyan a fost un geniu. Şi în urma Mesagerului lui Allah un şir întreg de genii…Altfel nu poate fi traversat deşertul, nu se poate ajunge până la fluviul Öküz, până la Sindâbâd, până la Zidul Chinezesc, într-o perioadă scurtă de un sfert de secol, nu se poate întemeia suveranitatea, nu se poate asigura o administrare şi o ordine publică şi dacă se poate asigura, nu poate continua. Nu se putea rezista împotriva celorlalte religii, împotriva înşelăciunilor, instigărilor şi agresiunii formaţiunior religioase şi acest sistem nu putea să rămână la înălţime douăsprezece secole, cu toate dificultăţile întâmpinate.

Da, ei aveau acel geniu cu izvoare profetice, încât multe secole au reuşit să conducă lumea. Pe când viaţa Mesagerului lui Allah apunea, acel soare al sorilor se diviza şi era împărţit celor care veneau din urmă.

Nu ştiu, oare este posibil de imaginat o perioadă asemănătoare acesteia? Nu zic să vedem, dar măcar este posibil să ne imaginăm, să visăm aceste lucruri? Aceste nume pe care m-am străduit să vi le enumăr şi misiunile lor pe care le-am semnalat, sunt subiecte care pot constitui tematica diferitelor cercetări.

Noi am menţionat aici doar primele genii militare şi administrative formate de İslam. O relatare despre toţi ar necesita volume întregi, încât nu este posibil a face loc acestui subiect în acest mini capitol. Noi am încercat să abordăm acest subiect şi ne-am oprit doar asupra evenimentelor care au legătură cu misiunea profetică a Mesagerului lui Allah. Ceea ce aştept şi sper este cercetarea pe larg a acestor teme de către specialişti. Numai atunci se vor descoperi noi dimensiuni ale Şcolii Profetului şi se va putea zice "Mohamed este Mesagerul lui Allah! "

1. Geniile din domeniul ştiinţei ale acelei şcoli

Şcoala Profetului, deschisă nu numai omului de stat, conducătorului militar, ci şi ştiinţei, a format oameni de ştiinţă, gânditori, jurişti, judecători. A începe enumerând califii bine ghidaţi şi a merge până la cei de pe culmi, ar depăşi limitele acestui volum. Cred că este suficient să ne oprim asupra lui İbn Mes'ud, cel care era păstor la Mecca.

Oraşul Kufe a devenit un centru ştiinţific şi sub acest climat ştiinţific şi cultural, s-au format mari oameni precum Alkâme, Esved b. Yezid, İbrahim Nehâî, Hammâd, Ebu Hanîfe şi alţii. Aceştia sunt îndatoraţi acelei surse divine. Chiar dacă noi nu am fost martori la această mare realizare, istoria ştiinţei le-a menţionat şi le-a apreciat. Şi încă va menţiona şi în ciuda unor suflete îndărătnice, în viitorul cel mai apropiat, va avea un mare răsunet…

a. În domeniul jurisprudenţei islamice (Fıkıh)

Toate celelalte mari spirite să rămână la locurile lor, fiind înconjurate de respectul şi veneraţia noastră şi să ne ierte. Vom lua ca exemplu unul din ei şi ne vom opri pe scurt asupra lui, zicând "Iată astfel erau ei."

Cine este Ebu Hanîfe? Ebu Hanîfe este imamul unei orientări (şcoli) religioase (Mezhep). El este imamul recunoscut de marea majoritate a drept-credincioşilor din Turcia, cel care şi-a transmis ideile marilor oameni pe care i-a strâns în jurul său într-o perioadă în care transferul de ştiinţă şi cultură se făcea direct, a fost maestrul celor care deţineau funcţia de şeihulislam (şeful comunităţii religioase musulmane) în primele perioade, precum Ebu Yusuf, İmam Muhammed, İmam Hasan Şeybânî, İmam Züfer şi Măritul Şafiî.

Ebu Hanîfe şi-a pus amprenta asupra vremurilor, s-a adresat veacurilor ce au urmat şi se apropie de poziţia de a deveni imamul a o sută de milioane de drept-credincioşi. Notele sale, dictate primilor discipoli, apoi İmamului Muhammed, au fost desluşite de către Şemsü'l-Eimme Serahsî, în renumita lucrare "Mebsut". Discipolii săi se adunau în jurul lui precum în jurul unui izvor, el le povestea, iar ei ascultau.

Într-o zi, discipolii i-au spus lui Serahsî: "İmamul Şâfiî are în păstrare trei sute de hadis-uri." Ca răspuns, marele imam a zis cu modestie: "Înseamnă că este zekât-ul (o parte din patruzeci) din hadis-urile din memoria mea!"^[4]

Înţelegeţi ce vreţi. İmamul Şâfiî a fost un geniu, culmea Everest…İmamul Malik, o altă culme…Ahmet bin Hanbel, tot o culme…

Acum să ne mai întrebăm o dată: cine a fost Ebu Hanîfe? El este discipolul unor companioni ai Mesagerului lui Allah precum İbn Mes'ud, Alkame, Yezid, Esved? Nu, el este discipolul discipolilor. Adică este discipolul lui Hammâd İbni Ebî Süleyman. De fapt, Hammâd era un geniu al jurisprudenţei islamice, al dreptului, dar era discipolul discipolului Mesagerului lui Allah.

Da, într-o perioadă în care lumea se afla în întuneric, când zorii înşelători nici nu se iviseră în răsăritul şi apusul omenirii, se formaseră, unul câte unul, la şcoala Măritului Mohamed (sas) aceşti oameni de ştiinţă, care au luminat omenirea. "Aceşti oameni, care exprimă o valoare deosebită prin ştiinţa, inteligenţa şi ideile lor, ce luminează universul, erau importanţi şi datorită faptului că erau în număr mare." Importanţa lor decurgea din faptul că erau de excepţie.

Numai pe timpul lui Ebu Hânife, la Kufe se puteau număra cincizeci de genii. Ce fertil este pământul, ce norocos timpul! Mai precis, aceştia reprezintă belşugul luminii Măritului Mohamed Mustafa (sas). Da, datorită Lui s-a ivit un mediu ştiinţific într-o comunitate de nomazi, ce a luminat omenirea patrusprezece secole şi va lumina până-n ziua de apoi.

b. În domeniul comentariului

După părerea noastră, în întregul său, comentariul este o mare şi picătura raportată la marea Lui…picătura care desemnează acea mare este arena unor genii începând de la Măritul Ali până la İbn Abbas, apoi la Mücâhid şi Saîd İbn Cübeyr, pe urmă la İbn Cerir, Fahruddin er-Râzî, İbn Kesîr şi până la erudiţii comentatori ai zilelor noastre, încât dacă n-ar exista un alt argument cu privire la faptul că Profetul nostru este Domnul omenirii, ca mărturie este de ajuns faptul că aceste persoane s-au ataşat de El.

De exemplu, unul dintre aceştia, İbn Cerir, reprezintă un miracol. Dacă vă uitaţi, veţi vedea că, în comentariile sale asupra versetelor şi hadis-urilor, face referiri la alcătuirea bolţii cereşti din şapte straturi; atrage atenţia asupra faptului că la început pământul şi cerul alcătuiau un tot şi la timpul potrivit a avut loc o explozie.

İbn Cerir este un comentator şi un geniu, care a vorbit despre principiile de bază ale ploii şi vântului şi despre lucruri ce vor fi înţelese de-abia după o mie de ani. Cercetătorii ştiinţei relatează despre faptul că İbn Cerir, în fiecare zi compunea câte cincisprezece pagini din opera sa. Dacă el nu a fost un geniu, atunci cine a fost?

Da, în domeniul comentariului există oameni formaţi la şcoala Măritului Mohamed (sas), începând cu İbn Cerir şi mergând până la Fahruddin er-Râzî, apoi la İmam Suyutî, care a scris multe cărţi de comentarii, încât dacă într-o perioadă ar fi apărut în apus un asemenea om, i s-ar fi ridicat un mare monument şi ar fi fost cunoscut în toată lumea…

Noi avem un İmam Gazâlî, care nu are pereche în multe ramuri ale ştiinţei. Un apusean a putut fi uman într-o mică măsură. Cu toate acestea, într-o perioadă umanistă, Gibb îl caracterizează drept un spirit miraculos ce farmecă oamenii. În lungul şir ce începe cu İmam Gazâlî, se continuă cu İmam Rabbânî, apoi cu Bediüzzaman, putem întâlni sute de discipolil ai Profetului nostru.

c. În domeniul hadis-ului

Giganţii din domeniul hadis-ului sunt monumente cu totul deosebite ale ştiinţei şi virtuţii. İmam Buhârî, İmam Müslim, Ebu Dâvud, Tirmîzî, Nesâî, İbn Mâce, Ahmed b. Hanbel, Dârekutnî, Beyhakî, Dârimî, da, toţi aceştia şi fiecare în parte, în domeniul său, sunt suficienţi pentru omenire.

Desigur că, este imposibil să ne oprim asupra fiecărei persoane în parte şi să analizăm realizările lor ştiinţifice, luând în considerare caracteristicile scopului propus. Putem spune numai atât, İmam Buhârî, după ce a memorat un milion de hadis-uri, a inclus în opera sa "Sahîh" numai patru mii dintre acestea . Meticulozitatea sa în selectarea hadis-urilor poate constitui un poem. Pentru fiecare hadis făcea abluţiunea şi câte două "rekat namaz" (etapă a rugăciunii), apoi intra în legătură spirituală cu Măritul Ruh-u Seyyidü'l-Enâm şi atunci când primea răspuns, insera hadis-ul în lucrarea sa.

Iată, un asemenea mare imam a fost discipolul Profetului nostru, care s-a format la şcoala Lui. După ce cerceta toate căile posibile, văzând persoana care trebuia să relateze hadis-urile cum se comportă ca un cal ce, văzând tolba goală, zice că înăuntru este orz, nu întreabă nimic şi se întoarce…şi celor care întreabă pentru ce a procedat astfel, le răspunde: "Nu sunt sigur dacă un om care a înşelat un animal, nu mă va înşela şi pe mine."

Nu se ştie câţi asemenea imami de geniu mai există, care au dovedit în viaţă atâta meticulozitate.

d. Dimensiunea mondială a ştiinţei

În numele istoriei ştiinţei noi şi vechi au fost scrise atâtea opere valoroase, cu parţialitate şi imparţialitate, încât citindu-le, nu este posibil să nu avem admiraţie faţă de trecutul nostru grandios. Într-o perioadă, considerată epoca de aur a musulmanilor, medicina, matematica, geometria şi toate ramurile ştiinţelor naturii, ocupau un loc de frunte împreună cu jurisprudenţa islamică, comentariul, hadis-urile şi cuvântul.

Începând cu El-Cabir şi până la İbni Sinâ, apoi la İbni Batuta şi Harizmî, după care la Zehravî, maestru al chirurgiei, ale cărui opere scrise au fost predate în Europa timp de zece secole (o publicaţie ştiinţifică relata despre acesta că ar fi "Omul de ştiinţă care a trăit zece secole.") toţi aceştia, sute şi mii, sunt discipolii Măritului Mohamed (sas).

Oare pentru ce la noi aceşti mari oameni nu au fost cunoscuţi şi majoritatea nu a auzit de ei? Este o impresie greşită că nu sunt cunoscuţi în lume. Aceştia nu sunt ignoraţi în apus. Deoarece raportaţi la şesurile întinse, sunt precum nişte culmi ce se înalţă din când în când. Chiar dacă nu sunt prea înalte, pot bate la ochi.

Ca răspuns la acest lucru, culmile de la noi sunt neîntrerupte, constituie un întreg, iar faptul că nu pot fi măsurate, a dat naştere la necunoaşterea lor. Adică sunt precum culmi aflate una lângă alta. Nu există râpe ce pot fi cunoscute. Noi am fost nestatornici de am ajuns în această stare. Nu am apreciat îndatorirea pe care o aveam.

În timp ce apusul înfăptuia Renaşterea cu el, noi nu am putut să ne debarasăm de unele suspiciuni. Vina este a noastră…nu este a predecesorilor, ci a moştenitorilor. Vina este a celor care nu au ştiut importanţa mării, chiar dacă se aflau în ea. "Ei sunt peştii ce trăiesc în mare, dar nu cunosc marea."

2. Eroii lumii spirituale

O altă dimensiune a Lui este sfinţenia…în numele sfinţeniei, Măritul Mohamed (sas) a format asemenea oameni şi prin uşa pe care a deschis-o, i-a înălţat spre cea mai înaltă maturitate umană, încât unii zic: "Dacă s-ar deschide vălul tainei, nu-mi vor spori cunoştinţele acumulate." Când sunt pe pământ, unii admiră Epoca Măreaţă, unii se pierd observând grandiosul monument al Măritului Gabriel…unii fac ferfeniţă dimensiunile tainice ale Coranului şi Tradiţiilor şi împletesc dantele din semne…iată, Celcelutiye, iată Nehcu'l-Belâğâ, iată Mesnevî, iată Fütuhulgayb, iată Füsus şi Fütuhât!

Într-o zi, Edison a spus: "Eu am găsit calea ce duce la electricitate în "Cucerirea Meccăi" de Muhyiddin İbn Arabî." Şi acum există această operă. Chiar dacă critică în unele puncte faptul de a se descoperi semnificaţia ascunsă a electricităţii, a electronilor dintr-o exprimare colorată din Coran, se pare că, a critica un hadis cu o altă semnificaţie, dovedeşte o râvnă egoistă.

Omul poate ajunge la multe adevăruri şi prin rampa sfinţeniei, şi cu ajutorul laboratoarelor, a centrelor de cercetare. Noi dacă nu am ajuns, nu putem ajunge la aceste adevăruri, ar trebui să căutăm cauzele în inconsistenţa ideilor noastre, în sărăcia judecăţii noastre, în incapacitatea voinţei noastre. Lăsând la o parte înţelegerea unor oameni, care şi-au depăşit epoca, precum İbn Arabî, Mevlânâ, İmam-ı Rabbanî şi Bediüzzaman, este foarte greu să înţelegem descoperirile lor. Cum să înţelegem un Şah-ı Nakşibendî, un Maruf-u Kerhî, un Şazelî, un Şah-I Geylanî, un Ahmet Bedevî, un Şeyhu'l-Harrânî? Iată că, toţi aceşti oameni au fost ucenicii şi elevii şcolii Măritului Mohamed (sas).

După părerea noastră, aceştia sunt oameni geniali, dar potrivit şcolii Măritului Mohamed (sas), sunt ucenici de duzină – sufletu-mi fie jertfă acestor ucenici – sunt îndrăgostiţii de lumină, cei care au devenit fluturii Acelei lumânări, s-au învârtit în jurul Lui.

Dacă li s-au deschis ochii asupra tainei (Precum zice İmam-ı Suyutî: "În viaţa mea eu l-am văzut pe Măritul Mohamed (sas) de douăzeci şi opt de ori nu în vis, ci atunci când eram treaz."), acest lucru s-a întâmplat datorită celor învăţate de la Mesagerul lui Allah şi dacă au alergat spre lumină, au făcut-o datorită atracţiei Lui.

Noi suntem deţinuţii temniţelor unui loc tridimensional şi captivii unui timp de dimensiuni convenţionale. Însă ei, depăşind timpul şi locul, trăiesc în dimensiuni diferite, poate în fiecare zi faţă în faţă cu Măriul Mohamed (sas)!

Unul din aceştia zice: "Dacă o clipă nu-L văd, sunt distrus. Deoarece toată existenţa mea i-o datorez Lui, aşa cum floarea soarelui se roteşte după soare, tot astfel şi eu am datoria de a-L observa şi urmări. Atunci când va apune în sufletul meu, va veni şi sfârşitul meu."

Aceştia sunt elevii şcolii Măritului Mohamed (sas) şi în viitor vor ţâşni noi forme din acelaşi izvor. Sfinţenia nu este domeniul meu. Dacă m-aş afla în societatea sfinţilor, poate aş fi câinele lor (Kıtmîr- câinele celor care au trăit mult timp în peşteră – Eshab-ı Kehf) sau doar admiratorul acelei lumi. Să dea Allah ca într-o zi, datorită trezirii conştiinţei voastre, multă lume să afle adevărul şi să mă aprobe.

Măritul Mohamed (sas) este un grandios călăuzitor, încât astăzi, în lumea misticismului, a yoghismului, ucenicii Lui au şters pretinşii călăuzitori palavragii, încât dacă n-ar adia un vânt potrivnic, putem spune de pe acum "lumea viitoare este a noastră."

Da, astăzi Muhyiddin İbni Arabi i-a fermecat în aşa fel pe occidentali, încât mii de musulmani din Germania, datorită luminii difuzate de Muhyiddin şi de către cei asemenea lui, pronunţă numele Măritului Mohamed (sas). Dacă Abdulkadir Geylânî, Mevlânâ, Muhyiddin, İmam Rabbânî şi Bediüzzaman ar putea intra în inimile unora şi le-ar îndrepta sufletele către Măritul Mohamed (sas), acest lucru ar fi o putere divină ce aparţine măiestriei lor.

Măritul Mevlânâ este un om grandios. (Unii au păreri diferite şi se străduiesc să-l aşeze în locul Profetului nostru). Măritul Mevlânâ este cel care a ridicat pânzele către infinitate, făcând parte dintre oamenii înţelepţi, deschişi către lumea spiritelor. El este reprezentantul iubirii, al supliciului, al emoţiilor, al sincerităţii şi unul din cei mai mari exploratori ai adevărului. În acelaşi timp, Măritul Mevlânâ Celaleddin-i Rumî este un maestru al cuvântului. După părerea experţilor, el deţine un as vrăjit şi cel care pătrunde în mediul lui, este fermecat.

3. Şi expert al limbii

Mesagerul lui Allah este şahul sultanilor cuvântului, şahinşahul elocvenţei. Şi în acest domeniu, El are martori cât lumea. Câţi maeştri ai cuvântului

au existat, de la Hasan bin Sâbit, la Ka'b bin Mâlik, de la Abdullah bin Revâha, la Ka'b bin Züheyr bin Ebi Sülmâ, de la Lebid, la Hansâ binti Züheyre şi de la ei până la scriitorii abbasizi, emeviţi, seldjukizi, şi-au exprimat cele mai importante declaraţii fiind preocupaţi de El, de mesajele Lui, de cuvintele Lui, glorificându-şi maestrul. În special poeţii iranieni…Haydar Bammad relatează cuvintele spuse de Goethe prinţului Müller: "În Iran, unde, de-alungul istoriei au trăit îndeosebi seldjukizi, abbasizi şi iranieni, s-au format mari poeţi în diferite perioade. Dar, în lumea islamică sunt acceptaţi doar patru-cinci dintre ei."

Goethe, cel care şi-a recăştigat respectul în Germania şi care a deschis un nou curs în literatură prin opera sa "Faust", zice: "În această ţară, în diferite perioade, s-au format mari oameni, dar lumea islamică recunoaşte doar cinci dintre ei: Mevlânâ Celaleddin-i Rumî, Hâfız, Firdevsî, Enverî, Nizamî. Pe alţii, în afară de aceştia, nu-i consideră poeţi. Printre cei pe care nu-i consideră scriitori se află unii (sunt cuvintele lui Goethe), cărora eu n-aş fi vrednic să le torn apă ca să se spele pe mâini."

Cum să nu rămâi uimit! Cu cine exagerăm, pe cine umflăm ca un balon şi faţă de cine suntem nepăsători şi indiferenţi!

Dacă nu am aflat, să aflăm că nu există occidental care să nu-l imite pe Hâfîz. În mare măsură, literarura din perioada osmană s-a impus datorită lui Hâfîz. Iată că, toţi aceştia, iranieni, turanieni, sunt ucenicii Măritului Mohamed (sas) şi arhitecţii ce s-au folosit de materialul lăsat de El.

Mai erau multe lucruri pe care eu doream să vi le ofer, dar mă opresc aici, deoarece mai am multe de relatat despre El şi desigur că despre latura militară.

Tweet

Whatsapp