Aşteptata Lumină
O lume în beznă, dar care poartă în ea lumina…şi în zare răsunetul unor veşti şi prorociri despre apariţia în scurt timp a Profetului…în conştiinţe înrăuri-rea este atât de puternică încât, mulţi din Mecca povestesc despre venirea ulti-mului Profet…poveţe, poveţe: cum îşi face apariţia, alergaţi spre El! Şi întregiţi-vă cu spiritul Lui![1]
Toată omenirea este cu sufletul la gură şi speranţa tuturor este în ultimul mântuitor. Părinţii ar dori ca acest mântuitor să fie unul din descendenţii lor…şi unii pun numele de Muhammed noilor născuţi…[2]
Dar, El va veni din lanţul de aur transmis de la Măreţul Avraam la İsmael şi care trece de la Abdulmuttalip la Abdullah; şi inimile aşteptau ca lumina să a-pară din această direcţie. Hadis-urile prevesteau venirea Lui; intensificarea întu-nericului vestea apropierea ivirii luminii. Omenirea din zilele acelea era lipsită de un ţel şi ideal, lucruri vitale pentru viaţă. Faptele oamenilor erau: "asemenea fetei morgana pe un şes. Însetatul o socoate apă, însă când soseşte acolo, nu află nimic" (Nur [Lumina], 24/39).
Simţămimtele, gândurile şi faptele nu erau prea departe de această situa-ţie. "Ori sunt asemenea întunecimilor dintr-o mare adâncă. Un val le acoperă, iar peste el un alt val, şi deasupra sunt norii; întunecimi peste întunecimi. Dacă cine-va îşi întinde mâna, abia mai poate s-o vadă" (Nur [Lumina], 24/40).
Numele acestei perioade este jahiliya (epoca ignoranţei).
Chiar dacă v-am înfăţişat în treacăt un tablou al urâţeniei acelei perioade, n-aş vrea să aştern negură peste sufletele voastre. Dar, pentru a vă relata de-spre acea perioadă, chiar dacă este puţin, cred că nu este nevoie să abordez unele datini şi obiceiuri ci, cum Mesagerul lui Allah a venit pentru a ocroti tot univer-sul şi cum acest lucru este o binefacere divină.
Pentru toată lumea venirea Lui este cea mai mare binefacere a Celui Drept. Că este aşa, ne-o spune Stăpânul nostru: "Allah a pogorât harul Său asupra credincioşilor atunci când le-a trimis un profet dintre ei care să le citească semnele Sale, care să-i cureţe, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, chiar da-că odinioară au fost într-o rătăcire vădită." (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3/164).
Priviţi la binefacerea şi mărinimia lui Allah (c.c), căci ne-a trimis un profet, un emisar, care împarte cu oamenii aceeaşi gândire, aceeaşi simţire, este călău-za şi cercetaşul lor pe calea dreptăţii; atunci când au nevoie de un imam, se află în fruntea lor; când vor un predicator, trece în amvon (minber); când au nevoie de un emir, îşi pune pecetea pe monezi; când vor un comandant, îi conduce mai bine decât cea mai desăvârşită căpetenie militară.
În creştinism există o dogmă greşită, potrivit căreia Măritul İisus a fost sac-rificat de către Cel Drept pentru a fi iertat păcatul originar al omenirii. După cre-dinţa greşită a creştinilor, Măritul İisus a fost răstignit şi astfel, păcatul originar, început cu Măritul Adam şi purtat de orice om încă de la naştere, în felul acesta a fost iertat. Există o relatare a acestei percepţii greşite: pentru a ierta păcatele oa-menilor, pentru a nu-i lăsa de capul lor în anormalitate, în deviere, Cel Drept şi-a trimis cel mai iubit rob, pe Muhammed (s.a.s), ca profet, cu scopul de a-i feri pe oameni să-şi greşească drumul şi astfel să nu dispară…să ajungă nişte oameni desăvârşiţi pe bolta omenirii…în orice clipă să-L simtă pe Allah (c.c) în sufletele lor…şi aşa cum se exprimă Măritul Avraam, să-L considere pe Stăpânul lor, co-moara conştiinţei lor:
Nu încap pe pământ şi-n ceruri zise Hak,
Se simte comoara din adâncul inimii.
Inima este un izvor de comori, încât Cel Drept, care nu încape în cele două lumi, în orice clipă, ca cel mai de preţ giuvaer, se face simţit acolo. Cărţile, raţiunea, cugetările, filosofia, enunţurile, cerul, pământul şi tot ce afost creat, nu pot să-L cuprindă pe Allah şi niciuna din acestea nu are puterea să-L exprime. Numai inima, chiar dacă în parte, poate să-L exprime. Omul se străduieşte să-şi deschidă inima, să găsească în inimă ceea ce caută şi, ajungând la Stăpân, de-vine efemer. De altfel, de aceea Allah (c.c) L-a timis în mijlocul nostru pe Măritul Muhammed (s.a.s). Da, El a venit pentru a rosti omenirii versetele lui Allah (c.c), capitol după capitol să înfăţişeze miracolele semenilor săi şi să le dezvăluie trăsăturile sale. Datorită Lui natura umană se va purifica de toate mizeriile, devenind pură şi eliberându-se de problemele legate de trup, se va ridica la înălţimea vieţii sufleteşti. Îi va deprinde pe oameni cu raţiunea şi cu cartea, iar omenirea, aflându-se sub lumina raţiunii şi a cărţii, se va trezi în lumea de apoi şi va păşi pe calea veşniciei.
În viaţă avem zile importante, îmbelşugate şi pline de rodnicie. Unele din aceste zile sunt sărbătorile dreptcredincioşilor. Bucuria sărbătorii pe care o trăim în fiecare zi de vineri, într-o dimensiune mai mare o trăim cu ocazia Kurban şi Ramazan Bayram. Kurban Bayram este ziua în care Măritul Avraam a dovedit o credinţă de cel mai înalt grad, când musulmanii, cu toată sinceritatea, caută o cale de iertate a păcatelor şi, orientându-se în acest scop, se duc pe Muntele Arafat şi se roagă fierbinte lui Muhammed (s.a.s).
Ramazan Bayram este o sărbătoare prin care, după o lună de post, se exprimă bucuria apropierii de Stăpânul nostru, este o sărbătoare îmbelşugată. Mai există o sărbătoare, considerată a întregii omeniri; aceasta este ziua în care Mesagerul lui Allah, impunând întregii lumi respect, a intrat în rândurile noastre, fericindu-ne, este Velâdet-i Ahmediye (naşterea lui Muhammed). Este ziua în care Cel Drept a atârnat pe cerul omenirii, precum o candelă, acea Lumină, pe care a creat-o întocmai după trăsăturile unui soare. Datorită acestei Lumini, negurile epocii ignoranţei s-au risipit şi lumea a fost invadată de lumină. Acest lucru reprezintă o mare binefacere din partea Celui Drept.
- Creat la .