Respect pentru bunăvoinţa divină
Într-un verset, Allah (c.c) se adresează profetului Său:
"O, Tu, Cel Trimis! Tu propovăduieşte ceea ce Ţi s-a coborât din partea Domnului Tău! Dacă nu procedezi astfel, înseamnă că nu aduci la îndeplinire mesajul Său! Allah Te ocroteşte pe Tine de oameni! Dar, Allah nu călăuzeşte poporul de necredincioşi!" (Maide [Masa], 5 / 67).
Nici unui profet nu i s-a adresat astfel Allah (c.c). Faţă de ceilalţi, adresa-rea se face numai prin nume; numai faţă de Măritul Muhammed (s.a.s) s-a folosit o asemenea exprimare de preamărire.
Prin cuvintele "O, Cel Trimis!", s-a dorit a desemna pe cel care aduce me-sajul Celui Drept, care comunică acest mesaj şi are ştire despre celelalte mesaje. Prin această manieră de adresare, Allah (c.c) îi atribuie o particularitate foarte onorantă, iar nouă ne aminteşte de prestigiul şi importanţa Profetului. Se poate spune că se declară prestigiul Lui, iar El, sub umbra acestui prestigiu, ne prezintă mesajul. Cu alte cuvinte, persoana care vă este interlocutor sau vă ia drept inter-locutor, este o asemenea persoană încât, de obicei Allah (c.c) îi arată respect (dacă expresia este îngăduită), nu-i spune "Ahmed, Mustafa, Muhammed, Mah-mud ", ci " O, onorat mare Trimis! ", adică profet care aleargă în ajutorul oameni-lor prin mesaje ce înviorează sentimentele, gândurile şi inimile acestora. Deoare-ce, Allah l-a înălţat pe culmile unei spirale luminoase, l-a considerat superior prin profeţie şi l-a adus în starea de interlocutor cu care se poate vorbi faţă în faţă.
Da, după cum se poate înţelege din aceste declaraţii, Allah îl aduce în faţa Sa şi vorbeşte cu El faţă în faţă. Se spune că, Domnul nostru a vorbit cu Cel Drept în timpul călătoriei nocturne (Miraç) şi cum a primit unele revelaţii pe după o perdea sau personal de la Cel Drept. În timpul călătoriei nocturne acest lucru s-a întâmplat într-o întrevedere directă, personală.[1]
Iată că, Măritul Muhammed Mustafa este această persoană. Allah (c.c) l-a înălţat la cel mai înalt statut şi i-a zis: "Fără încetare Tu trebuie să faci cunoscute omenirii mesajele pe care ţi le dau şi în această activitate nimic nu trebuie să Te împiedice. Da, Tu nu trebuie să te împiedici de nimic. De la comunicarea mesaju-lui nu trebuie sa te abată nici frica, nici grijile, nici piedicile, nici foametea sau se-tea şi nici rangul şi poziţia oamenilor."
Într-adevăr, Mesagerul Generos, Allah să-L binecuvânteze, nu a cedat nici unui obstacol şi fără răgaz a dus la îndeplinire această misiune care i s-a încre-dinţat. Lui i s-a deschis o uşă a profeţiei, iar El a smuls balamalele, atingând record după record şi apropiindu-se tot mai mult de Allah.
Da, pentru el a fost evaluarea unei limite superioare. El însă a lăsat mult în urmă această limită. Deoarece, a ajuns la un asemenea punct încât, Măritul Gabriel i-a zis: "Păşeşte, o, Muhammed! După asta mingea este a Ta, bâta este a Ta, eu dacă mai înaintez un deget, măreţia luminii Stăpânului meu mă va arde, mă va nimici!"
Acest lucru înseamnă să forţezi domeniul posibilului, chiar să-l deschizi. Aceste exprimări îmi aduc aminte de Auguste Comte. Filosoful francez, Auguste Comte face parte dintre fondatorii pozitivismului. Toată viaţa a fost duşmanul cre-dinţei. Deoarece, după el tot ceea ce nu intră în domeniul experimentului, este sofism. Numai în Istoria lui Murad se relatează un eveniment legat de el: odată Comte s-a dus în Andaluzia şi acolo a vizitat cu admiraţie opere de artă islamică şi, pentru a căpăta date despre Islam, a întrebat nişte oameni. Printre răspunsuri-le pe care le-a primit, în special l-a uimit faptul că Domnul nostru a fost neştiutor de carte. Nu a crezut şi, ducându-se la Roma, s-a întâlnit cu Papa al IX-lea şi l-a întrebat despre acest lucru, punându-l să jure. Acesta i-a confirmat adevărul ce-lor spuse, iar filosoful nu s-a putut abţine să nu spună: "Muhammed nu este o di-vinitate, dar nu este nici om…"
De fapt şi Buseyrî al nostru nu zice?
"Ultimul punct la care a ajuns ştiinţa este: El este un om, dar este cel mai bun dintre făpturile create de Allah." Adică, El este născut de Âmine, este fiul lui Abdullah, nepotul lui Abdülmuttalib. Da, are şi El o mamă, un tată şi o parte ma-terială. Dar nu este posibil să relatezi elucidându-L cu ajutorul materiei. El este un păun care zboară pe bolta profeţiei. În timpul călătoriei nocturne (Miraç) a ajuns la un asemenea punct încât, noi suntem incapabili să ştim unde şi-a pus piciorul. Deoarece, aceasta nu este o problemă ce poate fi înţeleasă de percepţia şi mintea omenească.
Comunicarea este atât de necesară încât, Cel Drept i-a încredinţat aceas-tă misiune robului său iubit, aflat atât de aproape de El şi i-a atras atenţia că, da-că nu-şi va îndeplini misiunea de comunicare, va duce la eşecul total al îndatoriri-lor sale profetice.
În cazul acesta, îndatorirea cea mai utilă pe care o avem noi, dreptcredin-cioşii Săi, este tot cea de comunicare. Să nu uităm că, reînsufleţirea întregii ome-niri în toate domeniile vieţii va fi posibilă numai datorită răsuflării însufleţitoare a Mesagerului lui Allah.
- Creat la .