Minunata povaţă

Profeţii, atunci când îşi propovăduiesc cauza, niciodată nu recurg la dia-lectică. Ei se apropie de oameni cu înţelepciune, dându-le poveţe. Acest lucru, a fost expus Mesagerului lui Allah în Coran: "Cheamă-i pe oameni pe Calea Domnului tău prin înţelepciune şi predică frumoasă! Vorbeşte-le în cel mai ales chip!" (Nahl [Albinele], 16/125).

Relatează oamenilor importanţa lucrurilor şi taina naturii într-o manieră cât se poate de blândă şi credibilă! Adică, fără a le răni sentimentele, să depui efort pentru a le mulţumi inimile şi minţile.

Profeţii nu s-au interesat deloc de metodele demagogice, dialectice şi filo-sofice. Deoarece, nici în trecut şi nici în zilele noastre, dacă s-ar face excepţie de căţiva neştutori, pe această cale nimănui nu i s-a putut relata ceva. De altfel, Cel Drept nu a dorit ca ei să fie preocupaţi cu asemenea lucruri deşarte. Căci misiunea lor era de a propovadui şi propaga problemele legate de credinţă, prin înţe-lepciune şi poveţe frumoase.

Omul nu este alcătuit numai din raţiune şi spirit. El mai are o inimă, un suf-let, o memorie, un stomac şi toate acestea au anumite nevoi.

Şi, iată că, profeţii abordează oamenii în toate aceste sensuri, iar în mo- mentul în care îşi prezintă mesajul, reuşesc să-i convingă. Însă consecinţa unui asemenea mesaj, transmis fără a omite nicio problemă referitoare la om, este ca acesta să ajungă la interlocutor ca o revelaţie a credinţei, dispărând orice îndoia-lă şi acest lucru reprezintă scopul existenţei omului.

În cei care s-au format la şcoala lor, există şi un alt rezultat. În prezenţa lor, pe lângă ochii deschişi spre lumea aceasta, se deschid şi ploapele ochilor ini-mii şi, lucrurile pe care alţii nu le văd, nu le ştiu, pentru ei devin evidente.

Dacă tot universul s-ar revărsa, umplundu-se cu îndoieli şi neîncredere, e posibil ca ei să aibă un comportament ironic faţă de acest lucru. Deoarece, peste abilitatea lor din conştiinţă, nu se poate depune nici un pic de îndoială…

Allah (c.c) face în aşa fel, încât la un lucru ştiut de ei, mai adaugă o mie, sporindu-le ştiinţa şi îi învaţă lucruri încă neştiute.^[1] Face ca emanaţiile de ins-piraţie din ceruri să le trasforme inimile în bolţi cereşti…iar ei, aplicând literă cu li-teră ceea ce ştiu, vor găsi mijloacele de a duce spre cer frumoasele cuvinte.^[2]

Printre aceştia se remarcă unii ca Măreţul Ali (r.a), care spun: "Dacă este dat la o parte vălul invizibil, cunoştinţele mele tot nu vor spori" şi întredeschid uşa confidenţei. Adică: "Dacă s-ar ridica vălul invizibil, şi, ca urmare, eu aş vedea tot ceea ce ar trebui să văd, nu văd posibilitatea de a atinge orizontul dibăciei mai mult decât cred acum; deoarece, eu sunt pe culmile credinţei tainice."^[3]

Aceste cuvinte, rostite de un om ca Măreţul Ali (r.a), înseamnă a comuni- ca tuturor binefacerile. Mesagerul lui Allah, prin încuviinţarea Celui Drept, l-a pro-clamat tatăl sfinţilor care vor urma până-n ziua de apoi. L-a luat în tărâmul fericirii, l-a căsătorit cu Mărita Fâtima, cea mai frumoasă, cea mai delicată, cea mai zveltă, floarea grădinii profeţilor, care le întrece pe hurii şi, din această căsătorie au venit pe lume cei doi, Măreţul Hasan şi Măreţul Hüseyin. Toţi sfinţii şi toţi învăţaţii au apărut din acelaşi izvor…

Da, dacă aşa a fost Măreţul Ali, fiecare verigă a lanţului care i-a urmat a devenit un erou al reprezentării conştiente.^[4]

Desigur că, această conştiinţă se dezvoltă la cei care au atins taina bine-facerii…şi când ei încă se află pe lume, au fost onoraţi cu această adresare: "Tu ai fost în nepăsare faţă de aceasta, însă Noi ţi-am dat la o parte vălul şi privirea ta este pătrunzătoare astăzi!" (Kâf [Qaf], 50/ 22).

Starea aceasta, denumită intuiţie de către occidentali, dacă începe să facă simţită ceea ce există în conştiinţa omului, deja lumea exterioară tace şi vacar-mul percepţiilor interioare învăluie individul, devenind o stare care prelungeşte vi-aţa. Deoarece, Sultanul cunoaşterii s-a aşezat pe tronul inimii. Este nevoie oare să-L cauţi afară?

Profetul, care şi-a ridicat discipolii la înălţimea acestor simţăminte şi cuge-tări, a folosit ca metodă de bază frumoasa povaţă în sensul cel mai extensiv şi pe această temelie a clădit edificiul călăuzirii pe calea cea dreaptă.

Aceste probleme, pe care ne-am străduit să le relatăm, acest verset ni le redă într-o manieră clară şi extraordinară: "Astfel Noi v-am trimis vouă un profet dintre voi care să vă recite versetele Noastre, care să vă curăţească, care să vă înveţe Cartea şi înţelepciunea, care să vă înveţe ceea ce nu ştiaţi." (Bakara [Vaca], 2/151).

Deoarece am exemplificat sentimentele şi metodele Mesagerului lui Allah legate de această tematică, în momentul de faţă credem că este inutil să mai zi-cem ceva în plus. Dacă este necesar să rezumăm prin căteva propoziţii, probabil vom zice următoarele: întotdeauna, în funcţie de starea şi nivelul interlocutorului, i se adresa cu înţelepciune, în măsura în care putea să-i satisfacă mintea, inima, conştiinţa, într-o asemenea manieră şi cu o asemenea metodă încât, în majorita-tea cazurilor, cei care, ascultându-L, se despărţeau de prosperitate, se despărţe-au obţinând credinţă şi încredere.

Ca şi Velid b. Muğîre şi Utbe b. Rebî'a, mai erau unii, care, odată cu ac- ceptarea faptului că ceea ce spune Muhammed (s.a.s) este drept, deveneau pri-zonierii mândriei şi orgoliului, căzând pradă fricii. Acest lucru era specific celor care se aflau în perioada de receptare. Căteodată, precum Şair A'şâ, acceptau totul, dar neabandonându-şi vechile obiceiuri, mai cereau timp de graţie şi dacă aceştia mureau înainte de a atinge calea cea dreaptă, acest lucru era explicabil prin faptul că nu urmaseră destinul ce le fusese hărăzit. Privitor la toate aceste lucruri nu poate exista o lipsă de interes sau vreun neajuns din partea Mesageru-lui lui Allah şi nici nu poate fi.

Tweet

Whatsapp