Utilizarea resurselor filosofice și scripturale în numele toleranței de către Fethullah Gülen
Unul dintre cele mai de succes aspecte ale Mișcării Gülen este reprezentat de efortul său de a promova toleranța în rândul adepților de diferite religii, prin organizarea de evenimente care ne ajută să ne înțelegem reciproc. În spatele unui astfel de efort se află presupunerea că educația în ceea ce privește existența modurilor diferite de a trăi ne duce întotdeauna, sau cel puțin de obicei, la înțelegere, care, la rândul ei, duce întotdeauna, sau cel puțin de obicei, la toleranță. În această lucrare voi oferi o argumentație filosofică, elaborată din gândurile lui Gülen însuși, pornind de la presupunerea bazată pe fundamentului umanității noastre comune. Voi intercala în această argumentație perspective din Coran și din sunna citate de Gülen pentru a arăta că o atitudine tolerantă ne este cerută atât spiritual, cât și rațional. Nu sunt un cercetător al Coranului și nici al sunnei, așa că nu pot pretinde că voi oferi argumente care să convingă faptul că eu dețin cea mai bună înțelegere a Coranului și a hadithurilor. Însă, în calitatea mea de filosof, cred că pot oferi motive care vă pot convinge că perspectiva pe care v-o ofer este una rezonabilă și este deschisă oamenilor inteligenți și onești, cu bunăvoință. Din moment ce o viziune care recomandă un mod de viață pașnică este în sine atractivă, consider că este rezonabil să ne fie recomandată ca un principiu călăuzitor.
Argumentul filosofic
Voi începe cu argumentul filosofic și nu pentru că ar fi mai important sau ar avea mai multă autoritate decât Coranul sau sunna, ci pentru că este punctul omenesc din care pot începe. Există oameni care citesc scripturile, ajung la propriile concluzii referitor la mesajul lor și trag concluzia că înțelegerea lor reprezintă cuvântul Coranului. Acești oameni uită, însă, ceva extrem de important legat de ceea ce înseamnă să fii om. A fi om înseamnă a fi supus greșelilor. Este clar că cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi fals. Acest lucru reiese din omnisciența naturii lui Dumnezeu, orice spune El este adevărat. Dar asta nu înseamnă că ceea ce am înțeles eu din ceea ce a spus El este adevărat. Sunt perfect capabil să fac greșeli, să înțeleg greșit ceea ce mi se spune. Nu pot să spun pur și simplu: „Dumnezeu a spus asta” ca și cum aș fi o dovadă a unei puneri în practică perfect transparentă și fără de greșeală a cuvintelor lui Dumnezeu. A insista asupra faptului că înțelegerea personală a cuvintelor lui Dumnezeu reprezintă cu adevărat ceea ce Dumnezeu a vrut să spună înseamnă a te apropia într-un mod periculos de shrk.
Cu alte cuvinte, trebuie să abordăm scriptura într-un mod umil, conștienți fiind de neajunsurile noastre și pregătiți să ne reevaluăm percepția atunci când ne lovim de un raționalism bun. Trebuie să începem de unde ne situăm – adică de la mintea și inima pe care Dumnezeu ni le-a dat – și pe care, întâmplător, ni le-a dat tuturor în mod egal. Chiar și profeții au trebuit să le vorbească oamenilor din statutul lor de ființe umane. Ei au trebuit să găsească o cale pentru a face ca mesajele lor să pătrundă în inimile și mințile oamenilor într-un mod corect, exact așa cum Dumnezeu le-a transmis. Așadar, ce știm în legătură cu ceea ce înseamnă să fii om? Aceasta trebuie să fie punctul nostru de pornire.
O modalitate prin care putem analiza condiția umană este prin luarea în considerare a fenomenologiei – trebuie să privim din interior, așa cum suntem noi, ca oameni. Dacă putem vedea ce valorăm, ce așteptări avem de la noi în cele mai raționale momente ale noastre, atunci putem vedea ce consistență are ceea ce dăm noi celorlalți. Cu alte cuvinte, regula de aur este regula logicii. Dacă nu îmi place un tip de comportament, atunci consistența cere ca eu să nu ofer celor care sunt ca mine acest tip de comportament. Ținând cont de faptul că am unele motive pentru care cred că, prin însăși natura noastră, noi oamenii împărtășim elemente comune în ceea ce privește preferințele și antipatiile, și că, cel puțin unele dintre aceste preferințe și antipatii sunt valori raționale, rezonabile, atunci înseamnă că am motive pentru care trebuie să mă comport respectuos față de ceilalți, din respect pentru aceste valori comune. „Ceea ce ține nu-ți place, altuia nu-i face” reprezintă o regulă de bază a consistenței naturii noastre umane. Gülen exprimă acest sentiment într-un articol recent publicat în revista The Fountain.1 În primul paragraf al acest articol, el spune:
„A iubi și a respecta umanitatea pentru simplul motiv că este alcătuită din oameni este o expresie a respectului pentru Dumnezeu Atotputernicul. De cealaltă parte a medaliei, a iubi și a arăta respect doar pentru cei care cred ca noi nu este decât o dovadă de egocentrist și egolatrie.”
Unii ar putea obiecta la ideea că există o natură umană comună sau că există valori universale, raționale. Eu cred că este o greșeală să faci asta. Atunci când mă uit la ceea ce mă face pe mine să fiu eu, identific două categorii mari de lucruri: credințe și dorințe. Am o imagine asupra lumii, asupra istoriei, iar locul meu în lume vine din propriile experiențe și educație. O mare parte dintre acești factori, poate cea mai mare parte a lor, reprezintă cunoaștere împărtășită, însă, fără dubiu, o mare parte este asumată, este a mea. Din cauza faptului că pot vedea valoarea pe care acea imagine o are pentru mine și pentru că eu cred că mă pot încrede în propriile simțuri, memorie, rațiune așa ar trebui să extind această curtoazie și asupra altora, pentru ca și ei să își formeze propria viziune asupra lumii. Aceasta este o parte importantă a toleranței. Dacă sunt de părere că îmi este permis să îmi formez propria imagine asupra lumii, atunci ar trebui să le permit și celorlalți să beneficieze de aceeași libertate, atât timp când consider că ei sunt echipați cu același tip de minte ca și mine. Acest lucru ne permite și să împărtășim cunoaștere. Eu cred în propriile puteri și dacă văd că și tu ești echipat cu aceleași facultăți, atunci ar trebui să mă încred și în facultățile tale. Acesta este motivul pentru care este rezonabil să ne așteptăm să putem învăța despre lume de la alți oameni și nu doar din propriile mele experiențe. Și chiar lucruri bune! Dacă ar trebui să reconstruiesc știința modernă, să rescriu o istorie a lumii sau să desenez o hartă a lumii, nu aș ajunge prea departe dacă nu m-aș baza pe ceea ce alți oameni cred și descoperă.
Așa cum toți avem cam același echipament cognitiv și experiență asupra lumii, și, în consecință, avem motive să ne încredem unii în ceilalți, așa avem și aceeași natură fundamentală care ne face să valorificăm aceleași lucruri. Deși există, bineînțeles, diferențe majore între oameni în ceea ce privește detalii legate de modul în care privim lumea și de ceea ce vrem de la ea, există un nivel de generalitate în care diferențele dispar. Toți detestăm durere și căutăm să o evităm. Toți vrem să fim hrăniți, îmbrăcați, iubiți de alte ființe umane și să avem un acoperiș deasupra capului. Toți ne dorim să ne fie alocată o anumită libertate în ceea ce privește alegerea modului de viață. Astfel, recunoașterea naturii noastre umane comune ne dă motive să evităm rănirea și provocarea durerii celorlalți, să încercăm să le alungăm durerea atunci când putem, să îi hrănim, să îi îmbrăcăm și să le oferim adăpost celor care se află în nevoie; să ne extindem dragostea asupra celor care au nevoie de ea și să permite celorlalți libertatea de a-și crea propriul drum în viață, atunci când acesta nu interferează cu cel al celorlalți. Acesta este fundamentul Regulii de Aur. Motivul pentru care ar trebui să îi tratez pe ceilalți așa cum doresc să fiu eu tratat este faptul că ceilalți sunt ca mine în toate aspectele relevante.2
Un aspect al neintervenței în libertatea celorlalți este să le permitem să decidă singuri în ceea ce cred, în relația lor cu Dumnezeu. Nu trebui să mă implic cu deciziile religioase ale altei ființe umane deoarece recunosc acest aspect ca fiind de bază în natura mea umană; fiecare vrea să ia propriile sale decizii. Dacă pentru mine este bine să îmi fie permis să iau propriile decizii, atunci trebuie să le permit și celorlalți aceeași libertate. Bineînțeles, asta nu înseamnă că trebuie să tolerez orice tip de comportament din partea vecinilor noștri și nici că este ușor să tragem o linie între ceea ce este intolerabil și ceea ce este tolerabil. Cu toate acestea, există și cazuri clare. Nu trebuie să tolerăm uciderea altora, sclavia sau rănirea lor fără niciun motiv. Respectul pentru libertatea umană și pentru liber arbitru presupune protejarea semenilor noștri de astfel de tipuri de nenorociri și nu a predatorului. În mod similar,ne este clar aproape tuturor că unele acțiuni care nu au niciun efect asupra celorlalți ar trebui tolerate, chiar dacă noi nu înțelegem sau chiar condamnăm alegerile respective. Întrebarea, atunci, este dacă alegerea credinței religioase cade în categoria celor tolerabile sau a acelora intolerabile. Nu sunt deloc sigur că există o cale de a lămuri acest aspect (adică dacă diferențele religioase ar trebui tolerate), așadar, pentru a susține că religia, credința reprezintă un aspect ce trebuie tolerat, voi examina câteva motive pe care oamenii le furnizează atunci când sunt coercivi în materie de religie și voi arăta greșelile care stau la baza argumentelor lor.
Poate cel mai popular argument adus este bazat pe ideea că oamenii care fac greșeli în ceea ce privește credința lor atrag atât asupra lor, cât și asupra celor din jur, un mare rău. Din moment ce credem deseori că este corect să interferăm cu libertatea unei persoane pentru a-i salva viața, atunci, inevitabil, tindem să interferăm și cu libertatea lui pentru a-i salva sufletul! Cred că putem desființa acest argument într-un mod cât se poate de simplu: credința impusă nu este credință adevărată, așa că ea nu ajută sub nicio formă persoana forțată. Pot salva într-un mod foarte eficient viața unui om forțându-l să nu treacă strada atunci când se apropie un autobuz, însă asta nu înseamnă că pot salva sufletul unui om forțându-l să nu creadă ceea ce noi considerăm a fi o erezie și nu pot, sub nicio formă, să îl forțăm să creadă în ceea ce noi credem că este devărat. Atunci când Coranul spune: „Nu există constrângere în religie”3 vrea să ne transmită tocmai faptul că forțarea în religie este imposibilă și indezirabilă. Coranul spune că nu este loc de forțare și nu că nu ar trebui să fie loc de forțare. Gülen scoate în evidență acest aspect în Întrebări și Răspunsuri cu privire la credință4. Discutând acest aspect, el spune:
„Modul de viață islamic nu poate fi impus sau susținut prin forță și asta pentru că credința este esențială. Și, după cum știm, credința este ceva ce ține de suflet și de conștiință, ambele fiind mai presus de forță. Astfel, în sensul absolut, constrangerea este imposibilă, pentru că o persoană poate crede doar cu și din inimă.”
Însă chiar dacă ar fi fost posibil să constrangem credința, asta ar fi foarte greșit. Investigând în background-ul argumentelor aduse în favoarea intoleranței, ne dăm seama că există, în general, o anumit tip de greșeală logică. Oamenii tind să gândească în următorul mod: lumea lui Dumnezeu este infailibilă, astfel ceea ce eu cred este adevărat, iar toți cei care nu sunt de acord cu mine se înșeală. Prin urmare, ar trebui, atunci când este necesar, să folosesc forța pentru a-i aduce pe linia adevăraului. Fiecare pas făcut în această direcție este rezonabil, însă, în fapt, acest tip de gândire este greșit cel puțin în două locuri. Mulți sunt cei care, în numele toleranței, doresc să nege interferența dintre „eu am dreptate” și „toți cei care nu sunt de acord cu mine se înșeală.” De exemplu, luați în cosiderare următorul pasaj din cartea lui Stephen Asma: „Zeii beau whiskey”5. Vorbind despre diverse strategii de mânuire a dezacordurilor religioase, el spune:
„Cea mai problematică strategie este eliminarea agresivă a opțiunilor care ne fac concurență... Această strategie este, în mod obișnuit, legată de conceptul fundamentalist al adevărului – absolut, universal și scriptural literal.”
El identifică această problemă ca pe un „concept fundamentalist al adevărului”. Conform acestei linii de gândire, a crede că ceva este pur și simplu adevărat te poate motiva să recurgi la violență împotriva celor care nu sunt de acord cu tine. În mod similar, Lester Kurtz, într-o ediție specială a The Muslim World (Lumea Musulmană), numește combinația dintre devotament și toleranță „paradox”, adică devotamentul față de un adevăr te face să fii în mod automat intolerant cu cei care nu sunt de acord cu tine6. Profesorul Kurtz crede că Hulen a rezolvat acest paradox, însă a făcut-o prin a accepta că „practica spirituală și moralitatea sunt mai importante decât ritualul și dogmatismul”.7 Cu alte cuvinte, putem avea toleranță cu prețul îmblânzirii devotamentului nostru față de ritual și doctrină; nu ne pierdem devotamentul complet, însă îl îmblânzim în particular în ceea ce privește adevărul.
Acest mod de promovare a toleranței este o greșeală, ba chiar una periculoasă. Este o greșeală pentru că pur și simplu negarea adevărului este o falsitate. Dacă noi credem într-o lume obiectivă, într-un adevăr real în legătură cu modul în care lucrurile sunt (și cred că musulmanii, evreii și creștinii, alături, probabil, și de alte religii, sunt devotați unei lumi obiective) atunci trebuie să acceptăm că cel puțin una dintre viziuni este corectă. Acesta este motivul pentru care această strategie pentru toleranță este o greșeală: face din credința mea în Dumnezeu și în lume chestiuni private ale unui gust personal și nu devotamente serioase și importante referitoare la univers.
Eșecul în această linie plauzibilă a interferenței nu vine ca un pas de mijloc, ci mai degrabă ca un prim sau ultim pas. Eroarea din primul pas, de la „Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie adevărat” la „Nu mă pot înșela cu privire la ceea ce cere cuvântul lui Dumnezeu” nu trebuie să ne țină pe loc foarte mult. Pentru ca oamenii să înțeleagă diferența dintre revelația lui Dumnezeu și modul în care omul înțelege această revelație ar trebui să fie suficient, cel puțin pentru oamenii raționali, să se scoată în evidență această distincție. Este la fel cum Apostolul Pavel le-a spus romanilor: „Sa-l lăsăm pe Dumnezeu să spună adevărul și toți oamenii să fie niște mincinoși”.8 A insista pe punerea semnului egal între modul în care eu înțeleg cuvântul lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu spune cu adevărat, așa cum am spus și mai sus, m-ar duce periculos de aproape de shrk; doar Dumnezeu poate fi omniscient și infailibil. Dar nu există oameni multe lucruri în scriptură foarte clare, lipsite de orice urmă de polemică în legătură cu care putem fi foarte siguri? Eu așa cred, însă ce urmează mai departe? În primul rând, există o mare neînțelegere între bărbați și femei de bună-credință referitor la care sunt acele lucruri sigure din scriptură. Și, mai important decât atât, nu putem spune clar că aceste certitudini permisibile subscriu intoleranța față de ceilalți. Dacă pot fi sigur că unele elemente ale interpretării pe care eu o fac scripturii sunt adevărate, atunci pot fi sigur și că cei care cred altfel se înșeală, însă asta nu înseamnă că pot folosi forța împotriva celor care eu cred că se înșeală. Aceasta este cea de-a doua greșeală în „linia rezonabilă de intervenție”, intervenția de la „Cei care nu sunt de acord cu mine se înșeală ” până la „pot folosi forța pentru a-i aduce pe oameni pe linia adevărului”. Susținând acest lucru cu hotărâre, nu putem spune că există multe elemente care recomandă intervenția. Se pare că nu există niciun motiv pentru care să credem că a te înșela cu privire la ceva te face automat ținta violenței și a forței pentru a te aduce la ortodoxie. Însă luați aminte la adevărata perspectivă care stă la baza acestui mod de gândire: credința falsă aduce rău, atât celui în cauză, cât și celor pe care el sau ea îi influențează. Din moment ce este vorba despre un mare rău, atunci forța este justificată. Am susținut că oamenii au anumite trăsături filosofice generale pentru a respinge această idee cu următoarele argumente:
a) coerciția în astfel de cazuri este o violare în sine a datoriilor noastre față de umanitate și
b) oricum nu funcționează.
Astfel de idei sunt – și ar trebui să fie! – fără efect pentru musulmani, în condițiile în care concluziile sunt inconsistente cu învățămintele din Coran și sunna. Așa că acum ne îndreptăm atenția asupra lor.
Resursele din Coran și sunna
Din numeroasele pasaje ale Coranului pe care Gülen le citează pentru a demonstra că toleranța este o datorie religioasă, am ales câteva exemple ilustrative. În primul rând:
Spuneți-le: „O, voi, oameni ai Scripturii, veniți la un cuvânt comun între noi și voi, să nu-l adorăm decât pe Dumnezeu, să nu-l asociem cu nimic, să nu ne luăm pe alții drept dumnezei în afară de Dumnezeu.” Dacă se îndepărtează, să le spuneți: „Luați aminte că noi ne supunem lui”9
Gülen numește acest pasaj drept „cea mai măreață chemare ecumenică a istoriei”.10 El indică în mod clar faptul că musulmanilor li s-a cerut să trateze oamenii Cărții (creștinii și evreii) cu respect și cu toleranță și că istoria islamului din Evul Mediu este martor că Coranul a fost înțeles în acest mod. Este un fapt bine cunoscut că evreii și creștinii aflați în spațiile musulmane au dus-o mult mai bine decât evreii din spațiile creștine din aceleași timpuri.
Iată încă un verset coranic citat de Gülen:
„Spune-le credincioșilor să îi ierte pe cei care nu se tem de pedeapsa lui Dumnezeum, pentru ca El să poată răsplăti oamenii pentru faptele lor.”11
Acest verset face ecoul a ceea ce Iisus le-a cerut adepților săi, atunci când le-a spus să lase judecata în mâinile lui Dumnezeu, spunând: „Nu judecată, căci ei vor fi judecați”.12 Gülen susține că acest verset impune o sarcină religioadă musulmanilor, spunând:
„...cei care și-au declarat credința și au devenit, pe cale de consecință, musulmani și săvârșesc sarcinile religioase implicite trebuie să fie toleranți și supuși și să nu se aștepte la nimic de la cealaltă parte.”13
În lucrarea sa, Către o civilizație a dragostei și toleranței, el tratează acest verset în legătură cu alte două:
„Dacă tu ești îngăduitor și ierți, Dumnezeu este iertător și blând cu tine.”14
Dumnezeu nu vă oprește de la a face bine și a fi corecți cu cei care nu au luptat împotriva voastră din pricina religiei și nu v-au alungat din cămine. Dumnezeu îi iubește cu adevărat pe cei care sunt corecți.15
El citează toate cele trei pasaje pentru a arăta că:
„Adevărații creștini nu rănesc niciodată pe nimeni... Și nici nu poate fi altfel. Nici în Coran nici în sunna și nici în interpretările pure ale marilor învățați nu există nicio urmă de atitudine sau ordin contrare dragostei, toleranței sau dialogului... Nu putem concepe ca o religie care dorește binele tuturor și care este deschisă tuturor – fără excepție – să fie altfel.”16
În aceeași lucrare, el spune: „Coranul postulează întotdeauna iertarea și toleranța ca principii de bază”, citând următorul verset drept dovadă:
„Robii lui ArRahman (ai Celui Milostiv) sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei neștiutori le vorbesc lor, ei le răspund: Pace!”18
Din nou, ideea de bază este aceea că adevăratul islam ne cere să fim umili și toleranți, din moment ce orice altă atitudine este în contrast cu natura lui Dumnezeu, pe care toți musulmanii doresc să îl servească. El Însuși este Milostiv, așa că și noi trebuie să fim la fel. Bineînțeles, este foarte bine cunoscut că islamul nu cere pacifism, ci din contră, musulmanilor le este cerut să se lupte pentru auto-apărare. Însă există limite stricte referitoare la modul și momentul în care forța poate fi folosită. Balanța ar trebui întotdeauna înclinată în favoarea păcii. Un musulman ar trebui să fie în permanență în pace, indiferent de cine este. Gülen citează următorul verset atunci când vorbește despre acest aspect:
„Iar dacă ei vor înclina cãtre împăcare, înclină și tu către ea. Și încrede-te în Dumnezeu, căci El este Cel care aude și știe totul.”19
Eșecul unei vieți în pace este eșecul în credința în Dumnezeu Atoștiutorul. Așa cum explică Gülen:
„Chiar și într-o atmosferă tensionată, când două armate au luptat una împotriva celeilalte și s-a vărsat sânge, dacă dușmanul renunță la luptat și își dorește să încheie un tratat, atunci musulmanilor li se cere să nu reacționeze emoțional, ci să încheie tratatul punând-și încrederea în Dumnezeu. Astfel, s-au pus bazele unui principiu universal referitor la acest subiect.”20
Referința la „principiul universal” scoate în evidență un aspect important al modului în care Gülen interpretează Coranul. Înainte de a trece la întrebarea generală a interpretării, permiteți-mi să citez un hadith pe care Gülen îl folosește pentru aceeași concluzie. El spune:
„Așa cum am menționat și de alte dăți și în contexte diferite, Mândria Umanității, motivul creației și Prințul Profeților, a privit într-o zi o înmormântare evreiască ce trecea pe lângă el. Unul dintre Însoțitorii săi a spus: O, Mesager al lui Dumnezeu, acesta este un evreu. Fără nicio schimbare de atitudine sau a mimicii, Prințul Profeților i-a dat următorul răspuns: Dar este om.”21
Semnificația este clară (chiar și Gülen a spus: „Nu pot adăuga nimic la aceste cuvinte”); statutul de ființă umană este un motiv suficient pentru a fi tratat cu respect. Evreii și creștinii vorbesc de ființele umane ca fiind create după „chipul lui Dumnezeu”, neînsemnând că ființele umane arată ca Dumnezeu, din moment ce Dumnezeu nu are formă fizică, ci mai degrabă că sunt înzestrate cu minte și cu suflet, cu intelect și conștiință morală, așa cum niciun alt element al creației nu este. Această minte și acest suflet pe care le deținem ne obligă să ne tratăm reciproc cu respect, toleranță și dragoste.
Se poate spune că acesta este un mod de a interpreta Coranul și sunna și doar unul care se potrivește bine cu gândirea noastră occidentală, modernă, conciliatoristă și că nu există niciun motiv pentru care să îl considerăm a fi cea mai bună interpretare a Coranului și a sunnei. Până la urmă, există numeroase alte școli de gândire legate de această chestiune, multe dintre ele înțelegând că islamul cere musulmanilor să ducă război cu Europa și cu America și că invită la acte de violență pentru apărarea islamului. Există un motiv principial, nu doar o preferință pentru rezultate, care să ne facă să privim perspectiva lui Gülen referitoare la cerințele islamului ca fiind cea mai bună? După cum am notat mai sus, nu sunt nici cercetător islamic, nici al Coranului sau al sunnei, așa că, chiar dacă aș oferi un argument în același punct, nu ar trebui să îi acordați vreo greutate. Pot, cu toate acestea, să vorbesc din perspectiva unui filosof și să vă spun că eu cred că interpetarea lui Gülen este cea mai potrivită.
Interpetarea scripturală este întotdeauna o chestiune care implică armonizarea unor viziuni diferite, emise în timpuri diferite și cu diferite ocazii, câteodată unor oameni diferiți. Ideea este să distingem ceea ce se urmărește în acea ocazie particulară de ceea ce se intenționează a fi „principiu universal”. Comenzile particulare sunt întotdeauna date în lumina principiilor de bază, iar principiile sunt mai importante decât comenzile. Intepreții Coranlui fac aceste distincții de mult timp. Interpreții Bibliei, atât ai Torei, cât și ai Evangheliilor, se confruntă cu o problemă similară, dar nici ei nu au avut nicio dificultate în a face o distincție. Nimeni nu consideră comanda lui Dumnezeu dată israeliților să ucidă toți amalekiții ca fiind un principiu etern, ci ca pe o măsură necesară la un anumit moment, în anumite condiții și cu un rol vital în cucerirea Canaanului. Și chiar dacă unii au gândit altfel, cei mai mulți interpreți ai Evangheliilor nu consideră a fi un principiu universal vinderea tuturor bunurilor pentru a da acei bani săracilor. Aceasta este semnificația catalogării de către Gülen a regulii toleranței a fi „principiu de bază” sau „principiu universal”.
Concluzii
Gülen a susținut că atât religia, cât și rațiunea ne spun că trebuie să tolerăm diferențele, chiar și pe cele care se referă la chestiuni deosebit de importante. Nu numai Coranul și sunna ne arată că trebuie să dezvoltăm și hrănim virtuți precum toleranța, bunătatea și umilința, ci și reflecția rațională asupra a ceea ce ne face pe noi valoroși, ca ființe umane, ne îndeamnă să fim toleranți, buni și umili. Am încercat să elaborez pe linia gândirii lui Gülen, pentru a arăta că toleranța este într-adevăr o valoare morală fundamentală și că Coranul (precum și orice altă scriptură) trebuie interpretat în această lumină.
1. (Respect pentru umanitate) "Respect for Humankind," Fountain 53, ianuarie/martie 2006, p. 4.
2. Acesta este argumentul pe care îl ofer în (Încredere, toleranță și conceptul de persoană) "Trust, Tolerance, and the Concept of a Person," Public Affairs Quarterly 11 (1997), 415429.
3. Baqara 2:256. Acest citat, precum și cele ce urmează sunt preluate din traducerea lui Ahmed Ali, publicată de Princeton University Press în 1993.
4. (Întrebări și răspunsuri referitoare la credință) Questions and Answers about Faith, volum 1 (Fairfax, VA: The Fountain, 2000), p. 20.
5. (Zeii beau whiskey) The Gods Drink Whiskey (San Francisco: HarperCollins, 2005), p. 109.
6. Lester R. Kurtz, (Paradoxul lui Gülen: combinarea devotamentului și a toleranței) "Gülen's Paradox: Combining Commitment and Tolerance," Muslim World 95 (2005), 373384.
7. "Gülen'sParadox," p. 377.
8. Romans 3:4.
9. Al'Imran 3:64.
10. (Necesitatea dialogului interreligios) "The Necessity of Interfaith Dialogue," Turkish Daily News, ianuarie1112, 2000, reprintată în M. Fethullah Gülen: Essays, Perspective, Opinions (Eseuri, perspective, opinii) (Rutherford, NJ: The Light, 2002), p. 37.
11. AlJathiya 45:14.
12. Matthew 7:1.
13. Citat în Ali Ünal și Alphonse Williams, ed., Advocate of Dialogue (Susținătorul Dialogului) (Fairfax, VA: The Fountain, 2000), pp. 257258.
14. AlTaghabun 64:14.
15. AlMumtahana 60:8.
16. (Către o civilizație globală a dragostei și toleranței) Toward a Global Civilization of Love and Tolerance (Somerset, NJ: The Light, 2004), pp. 5152.
17. (Către o civilizație globală a dragostei și toleranței) Toward a Global Civilization of Love and Tolerance, p. 69.
18. AlFurqan 25:63.
19. AlAnfal 8:61.
20. (Către o civilizație globală a dragostei și toleranței) Toward a Global Civilization of Love and Tolerance, p. 176.
21. (Către o civilizație globală a dragostei și toleranței) Toward a Global Civilization of Love and Tolerance, p. 44. Hadithul citat poate fi găsit și în Bukhari, Janaiz, 50, precum și în Muslim, Janaiz, 81 și Nasai, Janaiz, 46.
22. Această regulă a interpretării este recomandată de câțiva cercetători proemineți de astăzi. Vezi Daniel Brown, A New Introduction to Islam (O nouă introducere în islam) (Malden, MA :Blackwell Publishing, 2004), pp. 231 - 232.
- Creat la .