Fethullah Gülen și conceptul de responsabilitate
Conceptul de responsabilitate crează o legatură importantă între practică, valoare și credință. Câtiva teologi creștini și eticiști, de exemplu, văd responsabilitatea ca esenta a identității religioase (Niebuhr 1963, Schweiker 1995). Pentru unii filosofi și cercetători sociali, responsabilitatea interioară este chiar baza eticii. (Bauman 1989) În lumea afacerilor, responsabilitatea corporativă devine rapid principalul punct de interes pentru etica afacerilor. Pentru afaceri, ea este legată de scop, identitate și practic. (Brown 2005, Robinson 2008)
Carroll (2007), a remarcat, pe bună dreptate, că responsabilitatea este un concept cheie în scrierile lui Fetullah Fethullah Gülen, şi a produs o comparaţie perceptiva cu existenţialismul. În această lucrare voi explora sensul şi utilizarea responsabilitatii în scrierile lui Fethullah Gülen. Aceasta va implica o analiză a responsabilităţii în termeni de imputabilitate, raspundere şi garanție. Voi argumenta că punctul de vedere al lui Fethullah Gülen asupra responsabilitatii este ancorat în realitate şi că acest lucru reprezintă baza creaţiei sale şi ca acţiunea este în centrul teologiei. Punctul său de vedere asupra imputabilitatii reiese din aplecarea către o perspectivă a răspunderii universale. Voi compara aceste opinii cu privire la responsabilitate cu acelea ale altor filosofi şi teologi de alte credinţe. Lucrarea va examina apoi viziunea lui Fethullah Gülen asupra responsabilității în contexte diferite, inclusiv societatea civică, educaţia şi afacerile. Le voi compara pe acestea cu alte abordări şi voi câtări rolul lui Fethullah Gülen în cadrul dezbaterilor contemporane din aceste domenii.
Aceasta lucrare include o critică asupra viziunii lui Fethullah Gülen despre responsabilitate și concluzionează că acesta aduce o contribuție semnificativă dezbaterilor contemporane și că acesta pot reprezenta o parte semnificativă a unei teorii și a unei practici a dialogului.
Responsabilitatea
Schweiker (1995) rezumă trei moduri interconectate de responsabilitate, primele două rezultând din gândirea lui Aristotel (Alexander 2008):
Imputabilitatea. Acțiunile pot fi atribuite unei persoane. Prin umare, persoana poate fi responsabilă pentru aceste acțiuni și pentru deciziile care l-au condus la ele.
Raspunderea. Persoana este responsabilă sau poate fi trasă la răspundere în fața cuiva.
Garanția. Persoana este responsabilă pentru ceva sau pentru cineva.
Imputabilitatea
Există puncte de vedere tari și puncte de vedere slabe cu privire la imputabilitate. Viziunile slabe (McKenny 2005, 242) se referă doar la conexiunea cauzală între persoană și orice acțiune. Acest fapt arată că acțiunea poate fi atribuită persoanei. O asemenea viziune nu ajută la determinarea gradului de implicare al persoanei și deci gradul de responsabilitate pentru acțiune. Un punct de vedere mai tare sugerează că responsabilitatea implică un proces rațional de luare a deciziei care permite persoanei să-și asume în totalitate acțiunea care derivă din decizie. Taylor (1989) argumentează faptul că luarea deciziei constituie o evaluare puternică ce conectează acțiunea luării deciziei și că aceasta reprezintă identitatea morală a persoanei. Pentru a fi responsabil pe deplin, individul trebuie să fie conștient de contextul lui social, de relațiile semnificative, de efectul mutual al acelor relații s.a.m.d.
Răspunderea
Al doilea mod de responsabilitate este răspunderea. Aceasta se bazează pe relaţii contractuale, formale sau informale. Contractul stabileşte o serie de aşteptări reciproce. La un prim nivel, acestea se referă la obiective realizabile care formează baza oricarui proiect şi fără de care competența persoanei nu poate fi evaluată. La un alt nivel, aşteptările morale vor fi mai extinse asupra modului în care persoanele ar trebui să se comporte în contract. Acest lucru include importanţa deschiderii şi a transparenţei în relaţii şi in alte astfel de comportamente care oferă baza pentru încredere.
Garanția
Garanția (așa cum reiese din garanția legală) trece dincolo de răspundere, către ideea de luare în considerare a celorlalți, a simțului unei garanții mai mare pentru anmite proiecte sau persoane. Fiecare persoană sau profesie trebuie să se descurce în aceste context, fără un contract explicit. Clarificarea acestor aspecte cere o conştientizare a limitărilor persoanei sau organizatiei, evitându-se asumarea unei responsabilităţi prea mari şi unei capacități de a lucra împreună cu ceilalţi, de a negocia şi de a împărți responsabilitatea. În acest mod, diferitele domenii de responsabilitate încep sa apară: personale, profesionale, corporative, civice, de mediu şi globale. Responsabilitatea, prin urmare, are un cod ascuns şi Niebuhr, teologul creştin cel mai asociat cu conceptul de responsabilitate, susţine că aceasta merge dincolo de etică, chiar din punct de vedere al telos-ului şi deontologic. El susţine că acestea nu rezumă toate posibilităţile etice. Primul este construit pe imaginea rădăcină a persoanei ca întreprinzător al acțiunii. Etica, în acest caz, este mijlocul pentru atingerea unui scop, exprimat cel mai clar în utilitarism. Al doilea expune imaginea principală a persoanei în calitate de cetăţean, unul care se supune legii. Ambele, sustine Niebuhr, prezintă o antropologie a individului, o viziune conform căreia omul există separat de societate. Prin urmare, Niebuhr sugerează o a treia imagine rădăcină, cea a fiinţei umane în esenţă, socială şi, astfel, întotdeauna răspunzând la interacţiunea socială la care participă. Niebuhr scrie:
„Ceea ce este implicit în ideea de responsabilitate este imaginea omului care răspunde, a omului implicat în dialog, a omului care acţionează cu scopul de a se actiona.” (1963, 56)
Acest aspect este regasit în teologia creației, dar scoate în evidența mai mult interconectarea actuală a umanității și a interacțiunii, care atrage după sine și acțiunea lui Dumnezeu asupra noastră:
„Responsabilitatea afirmă: Dumnezeu acționează în funcție de acțiunile noastre. Așa că răspunde tuturor acțiunilor îndreptate asupra ta, ca și cum i-ai raspunde acțiunilor lui.” (Niebuhr 1963, 126).
În toate acestea, Niebuhr tinde să se focalizeze pe responsabilitate așa cum este ea exprimată în realitatea civilă, la persoană, în calitatea sa de cetățean. Deci, responsabilitatea pentru el nu poate fi limitată la tiparele bisercii și are un element existențialist puternic. Acest sens al responsabilității legat de natura interconectată a omului, este dezvoltat mult mai târziu de către mișcarea feministă, fiind plasată femeia în centrul acestor rețele de interconectare. Această apropiere tinde să fie focalizată în cadrul garanției, al răspunsului imediat către ceilalți.
Bonhoeffer (1955) mută responsabilitatea într-o perspectivă mai cristologică. Pentru el, responsabitatea este în mod esențial o atitudine serviabilă care este concentrată în persoana lui Hristos. Hristos rezumă responsabilitatea la „unul pentru ceilalți”, la omul dedicat servirii altora. Acesta implică o supunere față de Hristos și prin el, un răspuns la realitățile din cadrul relațiilor de zi cu zi. Răspunsul la serviciu este oferit prin relația cu Hristos. Acest fapt implică o acceptare mutuală, atât a libertății de răspuns, cât și a vinei împarțită de către toți în aceeași forma. Prin urmare, nu este un punct de vedere facil asupra responsabilității, cerându-se atat o responsabilitate inclusiv pentru ceilalti, cât și o responsabilitate a propriilor valori și practici, incluzandu-se eșecurile morale și limitările. Esența este reprezentată de acceptarea responsabilității personale, dar și de simtul unei recunoștințe imediate față de Dumnezeu, cu margine escatologică.
Fethullah Gülen
Viziunea lui Fethullah Gülen despre responsabilități este strict legată de raspundere, ceea ce reprezintă baza sa în teologia creației. Dumnezeu a creat lumea și l-a pus pe om în funcția de vicerege. (Coran, 2.30) Umanitatea este astfel responsabilă pentru managementul creației sale. Relația cu Dumnezeu Creatorul implică și faptul că umanitatea este responsabilă pentru Dumnezeu. Omenirea, în acest sens, îl susține pe Dumnezeu, ca și deputat, dar, de asemenea, stă în faţa lui. Prin urmare, omenirea este responsabilă atât pentru Dumnezeu, cât şi responsabilă faţă de Dumnezeu pentru lume, în deplinătatea sa. Această responsabilitate conectează acţiunea din această lume şi în cealaltă. Ceea ce facem acum va avea un efect pe ambele tărâmuri, iar astfel va depinde și aprecierea noastră în ambele tărâmuri.
Cu scopul de a îndeplini acest responsabilitate, Dumnezeu a pus la dispoziţie toate resursele posibile.
„Dacă umanitatea este viceregele lui Dumnezeu pe Pământ, favoritul creaţiei sale, esenţa şi substanţa existenţei în toate elementele sale şi cea mai luminoasă oglindă a Creatorului – şi nu există nicio îndoială că acest lucru este aşa – apoi, ființa divină care a trimis omenirea peacest taram ne-a dat dreptul, permisiunea şi capacitatea de a descoperi tainele ascunse în sufletul Universului, de a descoperi puterea ascunsă, măreția și potenţialul, de a folosi totul pentru a scopului nostru, şi să fim reprezentanţii caracteristicilor care îi aparţin, cum ar fi cunoştinţele şi mareția.” (Fethullah Gülen 2004, 122)
Responsabilitatea nu este simplă. Niebhur, de exemplu, pe alocuri, privește responsabilitatea ca acel aspect care răspunde nevoilor comunității și lumii întregi. Pentru Fethullah Gülen, această responsabilitate este din punct de vedere al telos-ului. Toate resursele trebuie utilizate pentru a îndeplini scopul divin. Prin urmare, orice simț al răspunderii trebuie să fie privit în termeni de suveranitate de ansamblu a lui Dumnezeu şi de dorinţa sa de a vedea umanitatea îndeplinind planurile sale. Acest nivel de responsabilitate este, totuşi, dezvoltat în moduri semnificative. Sarcina viceregelui nu este doar a crede în Dumnezeu sau să se închine lui, dar, și de a înţelege „misterele din cadrul lucrurilor şi cauza fenomenelor naturale, şi, prin urmare, să fie în măsură să intervină în natură.” (Fethullah Gülen 2004, 122).
El îi consideră pe cei care fac acest lucru drept „ființe umane adevărate” și argumentează faptul că aceștia își exercit libera voință „într-o manieră constructivă, ocupându-se cu dezvoltarea lumii, protejarea armoniei între existență și umanitate, obținerea de beneficii de la Pământ și Cer pentru binele umanității, încercând să ridice nuanța către un nivel mai uman în cadrul condițiilor create de regulile și oridinile Creatorului. Aceasta este adevarata natură a unui vicerege și, în același timp, de aici se poate subînțelege ceea ce reprezintă de fapt a fi slujitor și să îl iubești pe Dumnezeu.” (Fethullah Gülen 2004, 124).
Semnificația acestui aspect devine evidentă. În primul rând, ne este poruncit să luăm în serios ştiinţa. Acest lucru nu este ceva care pare sa fie autonom sau împotriva religiei. Mai degrabă ştiinţa ne dezvăluie legile naturii şi, implicit, ne ajută să vedem telos-ul creaţiei. Acest lucru arată în mod clar de ce Fethullah Gülen, în ciuda faptului că este un creaționist ferm, este în cauză, este preocupat de ştiinţă ca o parte cheie a muncii sale pentru învăţământ. În al doilea rând, libera voință, care este esenţială pentru orice sentiment de responsabilitate, ar trebui să fie utilizată în serviciu, iar acest lucru ar trebui să fie folosit pentru a menţine echilibrul între mediu şi umanitate, făcând cele mai multe dintre resursele date în creaţie, toate în beneficiul umanităţii ca un întreg şi toate un scopul de a ridica nivelul de civilizaţie pentru toţi. El este clar în toate acestea, susținând că lumea naturală trebuie să fie manipulata pentru scopuri pozitive. Acestea sunt telos-uri destul de distinctive, care ar putea implica diferenţa şi conflictul. Prin urmare, de la început viceregele trebuie să îşi asume responsabilitatea de a lucra prin intermediul acestor telos-uri largi, în cadrul valorilor oferite de Creator. Nasr (Schweiker, Johnson si Jung 2006, 300) sugerează o uşoară dezvoltare a responsabilităţii care sprijină viziunea lui Fethullah Gülen. El a analizat versetul 7:172 din Coran, în care, înainte de creație, Dumnezeu întreabî fiinţele umane: „Nu sunt eu Domnul vostru? Ei au spus: Da. Adevărat. Mărturisim.” El spune că în cazul răspunsului uman, verbul este la plural. Prin urmare, răspunsul pozitiv nu este al unei singure persoane, ci a tuturor fiinţelor umane. Aşa cum Nasr subliniază „... a fi om, înseamnă a fi spus „da” și să simțim forța acestei afirmații adânc în ființa noastră” (ibidem). Responsabilitatea atunci este împărtășită, este un răspuns social. Acest fapt punctează responsabilitatea enormă la care este supusă omenirea, una pe care Nasr o consideră cu atât mai profundă, tocmai pentru că omenirea, spre deosebire de restul naturii, este liberă să răspundă. Cu toate acestea, nu este simplu să se răspundă libertății. Există libertate în modul în care vom răspunde în cadrul valorilor lui Dumnezeu. Această libertate oferă un statut omului, acela de a fi în mod real responsabil în fața lui Dumnezeu. O astfel de libertate cere ca responsabilitatea să fie întotdeauna luată pentru a lucra prin intermediul valorilor lui Dumnezeu. Acest lucru, în mod inevitabil, ne duce la imputabilitate.
Imputabilitatea
Imputabilitatea derivă la Fethullah Gülen din cadrul răspunderii. Autonomia personală și mijlocirea este un dar de la Dumnezeu care oferă persoanei posibilitatea de a-și îndeplini rolul de khalifa. Aceasta mijlocire dă persoanei libertatea de a transforma societatea, atât timp cât sursa libertății și a mijlocirii este cunoscută. Dumnezeu „stabilește, creează și propagă singur toate proviziile necesare nouă.” (Fethullah Gülen 1999,94) Atunci, medierea este mijlocită, este o forma limitată de subiectivitate, subiectivitate considerata de Vahdat ca fiind „proiectată de o zeitate monoteistă cu atrbuții precum omnipotența, omniscienta și inițiativa, și parțial însușite de oameni. În această schemă, subiectivitatea umană este contingentă în subiectivitatea divină. Astfel, deși subiectivitatea umană nu este negată, ea nu este niciodată independența de cea a lui Dumnezeu, și, în acest sens, este mediată.” (Vahdat 2002, 134)
În mijlocul tuturor acestor aspecte stă acțiunea. Responsabilitatea face ca acțiunea sa fie foarte importantă. Fethullah Gülen contrastează supunerea pașina cu servirea activă. Esența conceptului său de hizmet este aceea că ea îmbracă conștiința interioara a lui Dumnezeu în practică. Deci, nu se pune problema de pietate. „Cei care s-au simțit întotdeauna în prezența lui Dumnezeu nu trebuie sa se izoleze de ceilalți.” (Fethullah Gülen 1995, 87)
Medierea este astfel bazată pe o antropologie holistică și dinamică și reunește emoția, spiritul, raționalitatea și acțiunea. „Dumnezeu nu a creat oamenii numai pentru a-i transforma în ființe pasive, pustnice, active doar fără raționament și spirit sau raționaliste fără reflecție spirituală și activism.” (Fethullah Gülen 1999, 46)
Pentru Fethullah Gülen, hizmet este un principiu cheie și reprezintă responsabilitatea neîncetată de a pune valorile în practică. Orice simt al liberei voințe este, în contextul hizmet-ului, focalizat pe exemplul Profetului și acțiunile lui ca om care „a pus accentul pe învațarea comerțului, a acțiunii și a gândirii. Mai mult, el a încurajat pe oamenii săi să facă exact ce a facut și el, și a condamnat lipsa de acțiune și cerșitul.” (Fethullah Gülen 1995, 105)
Inevitabil, apare întrebarea dacă acesta se îndreaptă către responsabilitatea condițională sau dacă mântuirea depinde de răspuns. Fethullah Gülen spune destul de clar că nu există o promisiune de salvare, sugerând mai degrabă că ar trebui să existe o balanță între speranță și teamă în acordarea răspunsului către Dumnezeu și că speranța se poate baza pe temei bun. (Fethullah Gülen 1995, 40) Totuși, accentul pentru credincios nu cade pe mântuire, ci mai degrabă pe satisfacerea voinței divine, „gândindu-se numai la aprobarea pe care trebuie să o primească pentru vorbele sale, pentru comportament și pentru gândire.” (Fethullah Gülen 2004b, 6) Aceasta înseamnă că persoana este angajată fără încetare în activism particular, întrebându-l mereu pe Dumnezeu: „O, Dumnezeul meu, ce mai pot face?” Fethullah Gülen accentuează în mod inevitabil importanța unui management bun al timpului și al unei activitați bine-planificate. Toate acestea sunt părți a ceea ce înseamnă să fii responsabil. Cu cât responsabilitatea este practicată în toate contextele, cu atât mai mult acest fapt duce la o responsabilitate crescută, „mai multă binecuvantare înseamnă o mai mare responsabilitate.” (Fethullah Gülen 2000, 133)
Imputabilitatea, în toate aceste cazuri, este relațională, parte și bucată a interacțiunii continue, umanitatea neputând sa stea în afara ei. Acest fapt face referire la viziunea lui Niebuhr asupra răspunsului existențial la rețeaua interconectată a vieții umane și naturale. Fethullah Gülen scoate de asemenea în evidență necesitatea de a atinge responsabilitatea în cadrul relațional, tocmai pentru a evita prierderea mijlocirii. Fethullah Gülen scrie: „Prin asumarea unor responsabilități speciale prin intermediul unei acțiuni și gândiri continue, prin înfruntarea unor dificultăți particulare, la care aproape ne autosupunem, chiar dacă pot fi la cheremul multor lucruri, trebuie să acționăm mereu, să ne străduim. Dacă nu acționăm în functie de felul în care suntem, vom fi atrași în valurile provocate de loviturile și acțiunile altora și, în vâltoarea planurilor și a gândurilor altora, iar atunci suntem forțați să acționăm pentru alții. Rămânând departe de acțiune, neinterferând cu lucrurile care se întamplă în jurul nostru, neluând parte din evenimentele din jurul nostru și stând indiferent, este ca și cum ne lasăm să ne pierdem, așa cum gheața se transformă în apă. (Fethullah Gülen 2005, 96)
Fethullah Gülen nu analizează aici dinamica responsabilității. Totusi, nerăspunzând, neacționând, poate fi argumentat faptul că negăm responsabilitatea pentru acțiune și dăm această responsabilitate altora. În acest sens, responsabilitatea, similar punctului de vedere al lui Tawny (1930), este socială și va fi preluată într-o formă sau alta de alții, dacă noi nu o revendicăm. Acest aspect are rezonanță în gânditorii perioadei post-Holocaust, notați mai jos.
Dezvoltarea responsabilității
Această perspectivă asupra responsabilității focalizată asupra acțiunii și centrată în jurul medierii naturale, își găsește un loc central în viziunea lui Fethullah Gülen asupra educației. Fethullah Gülen găsește locul puterii și a medierii, în termenii lui R.H. Tawney (1930), în „suflet”. Sufletul, pentru Fethullah Gülen, implică trei facultăți: „raționalul, irascibilul și concupiscentul” (Muhammad 2007, 556). Mânuirea acestor facultăți cere deținerea celor patru virtuți cardinale: curajul, înțelepciunea, temperamentul și justiția. Aceste virtuții moderează poftele trupești și furia, ducând la un autocontrol rațional. Acest aspect nu moderează emoțiile, mai degraba le modelează. Deci, caracterul moral este esența viziunii lui Fethullah Gülen asupra medierii și responsabilității, fapt care generează stabilirea unei responsabilități personale. De aici, se realizeaz și apropierea către responsabilitatea socială și civică (Toguslu 2007, 450). Orice responsabilitate este bazată pe valori universale precum „devotamentul, simplicitatea, încrederea, loialitatea, fidelitatea, modestia umilă și conexitatea. (ibid.455) Toate acestea duc la o educație bazată pe dezvoltarea caracterului și focalizarea pe un auto-criticism continuu și renașterea personală. O asemenea auto-examinare „permite credinciosului să acorde amenzi pentru greșelile din trecut și sa fie iertați de Dumnezeu, pentru că dă dovadă de o conștientizare constantă a auto-renașterii în lumea sa interioară. Baza raportării lui Fethullah Gülen la educație este aceea ca trebuie să ne implicam în mod expres în dezvoltarea caracterului. În fapt, în centru este dezvoltarea responsabilității pentru propria gândire, adoptarea valorilor și modul de punere în practică. Dezvoltarea acestor aspecte implică adoptarea acelorași valori de către profesori și de către comunitatea educațională și punerea lor în practică. Accentul în educația pentru excelentă nu cade pe competiție, ci mai degrabă pe felul în care persoana poate să-și dezvolte toate atitudinile care constituie baza acestei aborbdări.
Libertatea și simțul medierii ce stau în inima acestei abordări, sunt diferite de viziunea liberală a libertății negative (Berlin 1969), libertatea cuiva de a face ceea ce vrea, deci, lipsa oricarei corecții. Fethullah Gülen, totuși, pare să aibă puțin timp pentru libertatea pozitivă pe care Berlin o sugerează. Aceasta (libertatea pozitivă) este obtinuță prin egalizarea oportunităților și a libertatilor. Fethullah Gülen este mai apropiat de scriitori precum Novak – în abordarea sa a libertății morale (1990). Ideea lui Novak asupra libertaății morale este bazată pe lucrarile lui Aquinas, cu accent asupra atingerii auto-stăpânirii și a controlării pasiunilor. Este vorba despre dezvoltarea autonomiei individuale și a medierii prin luarea deciziilor în mod deliberat și reflectiv. Medierea este câștigată în mod precis prin dezvoltarea virtuțiilor care stau în spatele acestor activități. (1990, 16) Novak, în toate aceste, este preocupat de asumarea responsabilității de către indivizi pentru deciziile lor. Exact o astfel de liberatate sta „la rădăcina autonomiei umane, a responsabilității și a demnitatți” (ibid.18), ceea ce-i permite să acționeze conform voinței lui Dumnezeu. Ca și Fethullah Gülen, Novak vede în practicarea responsabilității personale punctul de pornire către responsabilitatea socială mai largă. Punerea în practică a acestor responsabiltăți va duce la o mai bună distribuire a resurselor și la mai multe cooperare pentru scopuri sociale. Un bun exemplu al acestui fapt este felul în care afacerile și educația conlucrează pentru dezvoltarea școlilor Fethullah Gülen. (Muhammad 2007)
Responsabilitatea corporativă
Fethullah Gülen vede de asemenea responsabilitatea ca fiind funcțională în relație cu afacerile și profesiile. Responsabilitatea corporativă a avut tendinţa de a se împărţi în abordarea liberală a lui Friedman (1983) sau Sternberg (2000), precum şi din punctele de vedere mai interactive bazate pe analiza părţilor interesate (Robinson, 2008). Opiniile lui Fethullah Gülen sunt foarte diferite de cele ale lui Friedman şi Sternberg. Ei plasează responsabilitatea, pur şi simplu într-un cadru de răspundere. Răspunderea este legată de direcția relaţiei dintre executor şi proprietar. Prin urmare, scopul afacerilor este strict definit ca majorarea profiturilor pentru proprietar, într-un cadru legal. Viziunea lui Fethullah Gülen asupra responsabilității desemnează o provocare masivă la acest punct de vedere. În primul rând, răspunderea față de Dumnezeu înseamnă faptul că orice viziune strictă asupra definirii responsabilității este lasată în urmă. Responsabilitatea, în mod precis, transcende orice interese. În al doilea rând, viziunea lui Friedman încearcă să limiteze o definiţie a responsabilității la răspundere și, drept rezultat, are un simț slab al medierii sau al libertății de execuție. În al treilea rând, prin extensie, Friedman şi Sternberg nu au niciun sens al garanției în afaceri. Pentru Fethullah Gülen răspunderea pentru crearea merge mână în mână cu responsabilităţile faţă de Dumnezeu. Astfel, pentru Fethullah Gülen, responsabilitatea corporativă poate implica aspecte de caritate, dar se referă, de fapt, la lucrul în responsabilitate creativă şi în parteneriat.
Teoriile ăartilor interesate se apropie de responsabilitatea corporatistă și se bazează mai mult pe o viziunea mai interactivă și mai independentă asupra mediului social și fizic (Heath si Norman 2004) și astfel împărtașesc câteva dintre ideile lui Fethullah Gülen. Totuși, viziunea lui Fethullah Gülen acordă o mai mare atenție la valorile implicate și la spiritualitate. Din aceasă cauză, există un imbold în dezvoltarea responsabilității în alt fel decat acela în care se răspunde strict la nevoile și interesele părtilor interesate. Prin urmare, ca Sternberg, acesta este capabil de a provoca oricare dintre teoriile părtilor interesate care se bazează strict pe îndeplinirea nevoilor.
Baza afacerilor lui Fethullah Gülen este fixată mai mult în termenii abordării economiei și științei pe baze sacre. În ceea ce privește știința, această viziune se referă la considerarea tehnologistului precum un creator, exploatând resursele naturale. (Fethullah Gülen 1995, 17) Acest fapt ridică întrebări majore despre felul în care responsabilitatea este vazută în termeni de garanție, despre cum resursele naturale sunt exploatate și despre ceea ce reprezintă de fapt teologia ecologiei a lui Fethullah Gülen. În această lumină nu pare să existe o viziune asupra ecologiei distinctă de cea a teologiei creației.
În termeni de afaceri, există o acceptare a libertății cadrului comercial. Este similară cu viziunea lui Michael Novak asupra eticii catolice, unde consideră atingerea bunastării drept acceptabilă, iar piața drept o forță pozitivă a binelui și chiar locul de creație al comunității. (1990) Novak nu vede acest fapt drept un capitalism fără restricții și argumentează în favoarea dezvoltării unui tip diferit de libertate care să stea la baza acestui capitalism, a unui cadru de valori împărtășite. (1990) Există și pentru Gülen un cadru moral, care trebuie să plaseze activitatea de creare a bunăstarii într-un context social mai larg. Chiar și tranzactiile de bază trebuie să fie supuse legii lui Dumnezeu; „făcând acest lucru, musulmanii se supun ordinului lui Dumnezeu si astfel transced preferințele lor lumești. De exemplu, negustorii musulmani trebuie să-și informeze clientii asupra oricărui defect al produsului, ceea ce poate scădea sau chiar anula profitul. Ei vor avea satisfacția suspunerii în fața lui Dumnezeu, nu satisfacerea dorințelor altora.” (Fethullah Gülen 2000, 29)
Viziunile contemporane asupra responsabilității corporative tind să se refere atât la responsabilitatea în ceea ce privește managementul relațiilor interne ale firmei, cât și la relațiile externe. (Robinson, 2008) Acest aspect include două elemente. În primul rând, se referă la dezvoltarea comunității care respectă drepturile umane, care asigură un cadru lucrativ bun și care acorda atenție vocii democratice a forței de muncă. Al doilea element se referă la încurajarea responsabilității personale în cadrul forței de muncă. La un prim nivel, este vorba de înțelepciunea practicii de a încuraja angajații să aducă în discuție orice îngrijorare au despre afacere, ajungâdu-se chiar până la suflarea în fluier. Acest fapt cere privirea corporației ca un întreg reflectiv și auto-critic, cu angajați individuali care sunt parte dintr-o cultură reflectivă. La un alt nivel, Bauman notează că structurile organizației au un efect major asupra luării în serios a responsabilității personale de către angajați. În ceea ce privește accentul pus asupra pericolului reprezentat de negarea responsabiliății (vezi mai jos), structurile și procesele trebuie să permită angajarea responsabilității de către angajați și să conecteze această responsabilitate la responsabilitatea corporativă. Prin urmare, trebuie acordată atenție structurilor care fragmentează în mod funcțional responsabilitatea, așa cum acestea pot, de asemenea, să disperseze responsabilitatea personală. (Bauman 1989, Vezi de asemenea Robinson 1992 și Megone și Robinson 2002). Fethullah Gülen acordă o atenție mică acesui nivel al muncii în organizație și există două motive interconectate pentru acest fapt. În primul rând, în context corporativ, responsabilitatea rămâne primar centrată în jurul lui Dumnezeu, mai degrabă decât focalizată pe psihologia organizațională și desfașurare. În al doilea rând, contextul corporativ în care el operează este mic sau mijlociu, în care există o mai mică diviziune a muncii care să afecteze simțul responsabilității împărțite. Totuși, chiar și în afacerile mai mici, viziunea lui Fethullah Gülen are o importanță majoră în permiterea altor persoane să dezvolte responsabilitatea și aceste considerații sugerează faptul că afacerea are un rol educațional pentru angajați.
Totuși, Fethullah Gülen nu evită asigurarea bunăstarii la locul de muncă. Acceptă importanța musulmanului în calitatea sa de cetațean activ. Toți cetățenii trebuie să respecte drepturile umane însușite de contextul social și politic în care operează, inclusiv legislativ privind bunăstarea la locul de muncă. Acest fapt duce la problema responsabilității civice.
Responsabilitatea civică
Fethullah Gülen observă importanța societății civile și a responsabilității musulmanilor de a contribui la crearea unei societăți civile, nu numai de a se focaliza asupra comunitățiii musulamane. Acest fapt implică mai multe elemente. În primul rând, Fethullah Gülen acceptă o viziune a binelui comun pe care toți îl pot avea. (Vicini, 2007) În al doilea rând, există un pas mic de la viziunea asupra binelui comun la cea asupra drepturilor umane. Așa cum sustine Keles (2007), Fethullah Gülen identifică o bază pentru drepturile omului în Coran. În al treilea rând, viziunea asupra societății civile este întărită în filosofia educațională a lui Fethullah Gülen prin dezvoltarea valorilor și a virtuțiilor. Prin aceasta, educația devine un mijloc capital pentru dezvoltarea cetățenilor. Educația trebuie să fie fondată pe știință, abilitațile lingvistice și excelența educațională, asta în cazul în care trebuie să fie asigurată dezvoltarea oamenilor care pot lua rolul de conducători în afaceri și în societate. Prin toate acestea, devine posibil pentru islam să-și ocupe locul într-o era post-modernă, acela de element cheie în dezvoltarea societății. Așa cum subliniază Unal si Williams (2000,308), „educația prin învațare și un mod de viață laudabil reprezintă o datorie sublimă, care aduce în viitor numele divin Rabb. (Upbringer su Sustainer) Prin îndeplinirea ei, atingem rangul de adevarată umanitate, devenind un element benefic al societății.” Vicini (2007,441) notează că prin punerea accentului asupra acțiunii și deci pe natura publică a sensibilității islamice, Fethullah Gülen vede musulmanii ca cetățeni capabili să-și împartă responsabilitatea și să dezbată asupra practicii și viziunile asupra lumii. Acesta accentuează în continuare grija pentru valorile universale și responsabilitatea împărțită în societate. Prin urmare, Fethullah Gülen se poate focaliza asupra „dar alhizmet” – asupra musulmanilor ca parte a unui dialog cretiv despre societate. (Yilmaz 2002) Simțul musulmanilor al responsabilității pentru societate se extinde la grija pentru pace și chiar pentru o democrație. Într-un interviu citat in Keles (2007, 701), Fethullah Gülen notează: „Noi susținem o renaștere care permite eliminarea dictaturii și a dictatorilor și îndreaptarea către o societate democratică”. Cu alte cuvinte, musulmanul, în calitatea sa de cetățean, nu trebuie să accepte pur și simplu cadrul legal în care se află, ci trebuie să lucreze pentru atingerea democrației ca un ideal al societății civile. Totuși, acest nivel al responsabilității inclusive nu este operat în termeni de egalitate sau în termenii unei viziunui a distribuirii bunăstării de către stat sau în termenii considerării pieței ca un mijloc de distribuție. Dimpotrivă, Fethullah Gülen acceptă diferențele socio-economice și startificarea socială, pe care o vede ca o parte a creației lui Dumnezeu, susținând diversitatea ocupațiilor necesare pentru „relații mutuale bune”. Este foarte aproape, prin aceasta, de viziunea lui Michael Novak în analiza lui asupra eticii muncii la romano-catolici, vazută ca un mijloc de a dezvolta comunitatea, prin dezvoltarea contractului mutual și a capacităților individului. Este ușor să-i caracterizăm pe amândoi ca neoconservatori. Totusi, este semnificativ faptul că amândoi se văd pe sine nu ca individualiști per se, ci ca niște creatori de conexiuni. Prin urmare, Fethullah Gülen vede ideea de societate ca un cadru al responsabilității mutuale și al diviziunii muncii, deci a responsabilității. „Dumnezeu Atotputernicul a creat oameni cu dispoziții și potențiale diferite, așa încât viața socială a oamenior să fie mentinuță prin intermediul ajutorului reciproc și al diviziunii muncii”. (1996, 239)
În toate acestea, Fethullah Gülen expune clar faptul că este nevoie de dezvoltarea virțutiilor care va permite persoanelor să facă și să dezvolte binele. Fethullah Gülen vede trândăvia ca un viciu, comparabil cu teologia lui Calvin. Deasupra tuturor trândăviilor, plasează tentația Satanei. Prin urmare, adeptul lui Fethullah Gülen, Hikmet Işık susține faptul că este necesar să-l blocam pe Satana „prin asumarea unor îndatoriri, a responsabilității sau a serviciului pentru Dumnezeu pentru dobândirea unei iluminari intelectuale sau spirituale”. (2000, 47)
Garanția și responsabilitatea universală
Așa cu a observat Carroll (2007), la baza viziunii lui Fethullah Gülen asupra responsabilității stă garanția care se extinde la responsabilitate universală. Răspunderea pentru alții sau pentru proiecte poate fi adeseori focalizată asupra unor roluri particulare, care fac ca răspunderea să fie specifică și deschisă. Inginerii, de exemplu, pot fi responsabili pentru generațiile viitoare, în mod inevitabil, fiind afectați de către puterea lor. Ei pot să împărtășească simtul lor moral de răspundere cu alții, inclusiv cu corporații sau state. În mijlocul viziunii lui Fethullah Gülen stă simțul unei responsabilități universale pentru orice.
Reflectând asupra personalităților majore turcești, el scrie:
„Responsabilitatea lor este astfel încât, indiferent de înțelegerea individuală și de conștiință, puterea va rămâne în afara responsabilității lor pentru crearea evenimentelor, naturii și a societății, a trecutului și a viitorului, a morților și a viilor, a tinerilor și a bâtrânilor, a intelectualilor și a analfabetilor, a administrației și a securității... pentru toți și pentru toate. Este de la sine înțeles ca ei simt presiunea responsabilității lor, se simt supusi unor palpitații înnebunitoare, unei exasperări, concurând mereu pentru atenție. Durerea și stresul care apar din conștientizarea responsabilității, dacă nu sunt temporare, devin rugăciune, implorări care nu sunt respinse și mai devin surse puternice pentru proiecte alternative viitoare.” (Fethullah Gülen 2005, 95)
Această afirmație puternică implică câteva elemente importante. În primul rând, Fethullah Gülen arată că mare parte din teoria sa reprezintă ceea ce vestul ar putea să o considere drept teologie practică sau praxis. Își fundamentează punctul de vedere pe practica particulară a celorlalți, mai degraba decât să aplice concepte generalizate. În al doilea rand, fără să evidențieze implicațiile, conectează responsabiliatea cu conștiința, fapt care stă în centrul Noului Testament (Robinson 2007), unde responsabilitatea pentru cerșetorul aflat la poartă este legată de conștientizarea prezenței cerșetorului în acel loc. Astfel se sugerează că conștientizarea celuilalt are întotdeauna o fundație etică, nu numai epistemologică. În al treilea rand, simțul responsabilității este universal, asupra tuturor, trecut, prezent și viitor. Nu este vorba de responsabilitatea globală în sensul lui Jonas. Jonas (1984) este un filosof cu origine evreiască, având drept scop asigurarea unei justificări mai degraba ontologice, decât teologică oentru responsabilitatea asupra unui mediu global.
Totuși, așa cum Vogel (2006,215) notează, baza sa ontologică este analoagă teoriei creației evreiești. El argumentează, mai întâi, ca natura la bază este bună, fapt atestat de capacitatea de a se organiza singură pentru viață (analog divinității, atestându-se bunătatea creației sale). În al doilea rând, el arugmentează că crearea umanității este un eveniment de importanță majoră, stabilind o responsabilitate reflectivă pentru natura (analoaga omului creat dupa imaginea lui Dumnezeu). În al treilea rand, el argumentează ca imperativul de a fi responsabil (analog înscrierii în inima omului de către Dumnezeu a conștiinței binelui) este dublat de capacitatea omenirii de a se simți responsabilă pentru tot. Responsabilitatea, în aceast caz este bazată pe identificarea cu mediul și pe o conștientizarea acută a rolului omului în relatia cu mediul. Responsabilitatea universală a lui Fethullah Gülen este bazată mai degraba pe Creator decât pe cel creat, identificându-se cu rolul lui Dumnezeu de Creator. Jonas tinde să vadă răspunderea în legatură cu responsabilitatea numai pentru consecințele sau potențialele consecințe ale acțiunilor oamenilor. Fethullah Gülen vede răspunderea drept proiectul creației lui Dumnezeu. Provenind din lumi diferite și având viziuni diferite, amândoi articulează imperativul de a fi responsbil pentru întrega creație. În al patrulea rând, există ecouri în cele scrise de Fethullah Gülen ale unei apropieri mai mistice față de responsabilitate, așa cum apare în cartea Frații Karamazov, scrisă de Dostoevsky. Markel recunoaște legatura sa cu tot și spune: „fiecare este responsabil față de toți oamenii, pentru toți oamenii și pentru tot” (1993,41), o viziune susținută mai târziu și de Father Zossima. Zossima, totuși, mută responsabilitatea de la răspunderea pentru consecințe, la răspunderea pentru păcatele omenirii: „din momentul în care te faci sincer responsabil pentru tot și pentru toți oamenii, vei vedea de îndată că este chiar așa și că vei fi blamat pentru toți și pentru toate lucrurile”. (1993, 78)
Pentru Fethullah Gülen, această viziune are numeroase probleme, inclusiv pentru că aduce în discuție medierea. Dacă este să fii învinovațit pentru toți, atunci este greu să-ți dai seama cum responsabilitatea morală poate fi luată în serios. O abordare diferită a acestei viziuni vine de la Arendt. Ea definește umanitatea drept „într-o formă sau alta oamenii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru toate crimele comise de oameni, iar toate națiunile poartă vina răului comis de toți ceilalți.” (1991, 282) Aici, Arendt nu se referă strict la răspunderea morală pentru păcatele celorlalți, ci mai degrabă la învățămintele pe care umanitatea trebuie să le tragă din acele păcate. Pentru un alt scriitor post-Holocaust, Bauman, acest aspect este redefinit prin o altă viziune, aceeași ca ființa umană tinde să evite responsabilitatea. Această evitare sau negare a responsabilității este vazută în lumina aceasta a păcatelor. Bauman (1989) citează cercetarea lui Milgram (2005, vezi de asemenea Zimbardo 2007), confirmând că o majoritate a parțicipantilor aleg să nu își exercite responsabilitatea personală, ci mai degrabă trec această responsabilitate reprezentanților instituționali, fără să ia în considerare valorile sau practică. Acest fapt sugerează că responsabilitatea personală este legată responsabilitații univesale, aceasta ducându-se dincolo de codurile unui grup etnic restrâns. Bauman notează faptul ca una dintre problemele principale ridicate de Holocaust a fost felul în care Al Treilea Reich a trasat linii atente în jurul rasei ariene, pentru a nu fi responsabil pentru nimic altceva ce se afla în afara acelor limite. Bauman adaugă la aceasta un simț puternic al răspunderii multiple ca gardă împotriva unei asemeni univocalitați.
O asemenea viziune asupra responsabilității, împărtășită de Fethullah Gülen și de oamenii Cărtii, are un orizont nelimitat. Tocmai din acest motiv, Iisus îndeamnă pe adepții săi să nu își limiteze iertarea la 7 sau chiar 70 de ori de cate 7. (Matei, 18:22) Ideea acestei exprimări este aceea că, odată ce ai încălcat regula de a ierta de 7 ori, trebuie sa fii în continuare responsabil pentru ceilalți. La Fethullah Gülen, accentul pare să fie pus pe o responsabilitate nelimitată față de Dumnezeu, mai degrabă decât responsabilitatea limitată pentru ceilalți. Responsabilitatea pentru ceilalți există în mod clar, dar este temperată de imperativul de a-ți asuma responsabilitatea pentru propriul răspuns la chemarea lui Dumnezeu. În al cincilea rând, Fethullah Gülen susține unele idei ale câtorva scriitori iudeo-crestini și pe cele ale lui Bauman, anume un simț puternic al suferinței care este însoțit de o constiință a responsabilității universale. Pentru Bauman, „sinele moral este întotdeauna bântuit de suspiciune, ceea ce nu este suficient de moral”. (1989) Niciun răspuns nu poate îndeplini complet chemarea celuilalt și astfel persoana nu poate fi niciodată saisfacută. (Vicini 438)
Pentru Bauman, ca și pentru Levinas (1998), acest fapt este parțial inevitabil, din cauza incomensurabilității celuilalt. Prin urmare, persoana responsabiăa trebuie întotdeauna să descopere răspunsul corect pentru relația respectivă. Pentru Fethullah Gülen, celălalt este în principal Dumnezeu, ceea ce implică imboldul de a afla mereu care este următorul proiect. Totuși, așa cum observă Carroll (2007,98) el scoate în evidență teme mai mistice ți mai relaționale ale lui Rumi care vede durerea ca o condiție în a-l iubi pe celălalt, fiind astfel responsabil pentru celălalt. „Este o tânjire, o suferință, o palpitație a inimii, o conștientizare tremuratoare, care nu poate fi evitată niciodată atunci când cineva este îndrăgostit”. (ibid., 98) Astfel, în mod inevitabil, există un aspect existenial puternic la Fethullah Gülen, iar asta oferă o legatură între el și alți scriitori precum Bauman.
Critci viitoare și îndoieli
Viziunea lui Fethullah Gülen asupra responsabilitatii poate fi vazuta drept depasita. Daca niciun raspuns nu este suficient, si ca acordarea acestui raspuns implica durere, cum se poate odihni vreodata o persoana? Mai mult decat atat, responsabilitatea universala ramane in ultima instanta in prerogativele lui Dumnezeu, care este materializata in sfarsitul creatiei. Fethullah Gülen este constient de pericolele actiunii care devine justificare pentru mantuire, deci pune accentul doar pe satisfacerea vointei lui Dumnezeu. Totusi, chiar si conceptul de a-l multumi pe Dumnezeu are un element de conditionalistate. Actiunea joaca rolul de mijloc pentru acel sfarsit. Teologia crestina pune accent mai mult pe justificare prin accentuarea gratiei divine. Acest fapt aduce in discutie responsabilitatea lui Dumnezeu luată ca mântuire, singura responsabilitate a omului fiind aceea de a răspunde pur și simplu.
În spatele unei asemnenea tensiuni teologice există îndrebări referitoare la grija pentru ceilalți și pentru sine. „Omul servituții” al lui Fethullah Gülen este o figură eroică, dar care, în mod precis, „va fi pus să treacă prin mari de tentații și sange”. (Fethullah Gülen, 200c) Acest fapt implică recurgerea la extreme pentru îndeplinirea obligațiilor. Acest aspect nu prea se potrivește cu virtuțiile omului, Fethullah Gülen punând accentul pe raționalitatea echilibrată. Teologii feminiști creștini ar putea argumenta în continuare faptul că accentul pus pe obligațiile extreme implică pericolul de a nu mai respecta sau avea grija sinelui sau a familiei. (vezi Robinson 2001)
Legat de acest aspect, omul servituții apare adeseori ca fiind nefericit. Încă o dată, multi teologi creștini și evrei ar putea scoate în evidență bucuria creației, înrudită cu erosul, la fel de mult ca determinarea de a servi. Se poate găsi un analog chiar în Creatorul însuși. (Robinson 2001) Fethullah Gülen nu găsește o cale de a trata aceasta problemă sistematic, deși pe alocuri pare sa se întrezară anumite aspecte legate de cele menționate mai sus. Prin urmare, el poate să scrie despre omul servituții care își iubește responsabilitatea atât de mult încât este în stare să renunțe la paradisul său pentru ea. (2005,97) Accentul pus de Fethullah Gülen pe dobândirile omului în contextul îndeplinirii obligațiilor ridică de asemenea întrebări despre responsabilitate, disabilitate și sănătatea mentală. Nu este clar cum aceste aspecte se potrivesc în perfectitudinea responsabilității. Mulți dintre cei cu disabilități sau bolnavi mental nu au capacitățile intelectuale necesare încadrării în viziunea holistică a lui Fethullah Gülen. În acest caz, apar întrebări legate de responsabilitatea familiei, a comunității și societății față de asemenea oameni. Fethullah Gülen nu face referire în mod sistematic la subsidiaritate sau negociere a responsabilității la acest nivel. Nu există nici reflecții despre cum responsabilitatea ar putea fi definită sau rezolvată în cazurile în care există o capacitate rațională mică.
Acest accent pus asupra medierii ridică de asemenea întrebări despre cât de reală este autonomia viceregelui. Poate viceregele să critice teoria, valoarea și traditia, precum și practica? Autonomia, bineînteles, este pentru Fethullah Gülen relațională, nu liberală, ceea ce înseamnă că tradiția trebuia să fie luată în serios mai ales pentru că exprima povestea comunității. Totuși, afirmând responsabilitatea afacerilor, a cetățenilor s.a.m.d și accentuând universalitatea valorilor islamice, Fethullah Gülen fixează o tensiune permanentă între tradicție și critică autonomă. În contrast, Haurwas (vezi Hauerwas și Wells 2004) vede comunitatea religioasă ca baza pentru orice răspuns etic. Pentru el, comunitatea crestină care își practică valorile se raportează la povestea lui Hristos pentru a vedea care sunt implicațiile practicii. Prin definiție, comunitatea nu învață din altă perspectivă. Pentru Fethullah Gülen, accentul pus pe umanitate și valori universale oferă comunității religioase posibilitatea de a critica și de a învăța de la alte grupuri din afara comunității. Aici, responsabilitatea este legată în mod esential de dialog. Este imposibil să lucrăm prin intermediul dialogului fără dialogul intercultural sau intererligios. Tensiunea dintre perspectivele diferite trebuie astfel menținută, ajungându-se la o învațare mutuală continuă – semper reformanda.
Dialogul responsabilității
Fethullah Gülen nu lucrează prin intermediul relației dintre responsabilitate și dialog. Totuși, sugerez faptul că acest aspect include cateva elemente.
În primul rând, dialogul mutual facilitează dezvoltarea medierii. Este nevoie de articularea valorilor și a practicii, care clarifică atât ceea ce gândim, cât și ceea ce facem. Articularea, dezvoltarea narațiunii, devine esențială pentru reflecție și învățare. I va permite persoanei sau corporației să vadă cum se leagă valorile și practica, conducerea și învățarea.
În al doilea rând, dialogul implică dezvoltarea angajamentului față de sine și față de ceilalți. Nu este posibil să întreprindem un dialog fără să ne acordăm timp și spațiu pentru a-l dezvolta, fapt care cere o aitudine non-critică. Angajamentul față de sine și față de ceilalți este de asemenea esențial atunci când este posibil să rezulte o critică a valorilor și a practicii din articulare și reflecție. În al treilea rând, dialogul permite ascultarea și implicit, empatia, aprecierea și acordarea unui raspuns. Aflăm lucruri despre celălalt, dar și despre noi, atât timp cât suntem deschiși.
În al patrulea rând, dialogul permite dezvoltarea unei judecăți mai realiste și mai adevărate asupra datelor în orice situație. Exemple bune în acest sens pot fi găsite în lumea corporativă, unde afacerile și ONG-urile privesc datele din perspective diferite. Într-un caz ca Brent Spar se ajunge la conflict și luarea unor decizii ineficiente care ar fi putut fi evitate printr-un dialg mai eficient. (Entine 2002)
În al cincilea rând, dialogul menține o contabilizare continuă a celor implicați. Acest fapt se datorează în mare parte contractului, formal sau informal, care încadrează așteptările care sunt în mod continuu testate prin intermediul dialogului.
În al șaselea rând, dialogul permite dezvoltarea unei garanții împărțite, nu numai recunoașterea intereselor împărtășite. Aceasta duce la negocierea responsabilității.
În al șaptelea rând, dialogul extinde imaginația și dezvoltă creativitatea. Arată ceea ce este posibil, mai ales acolo unde responsabilitatea este împărțită. Astfel, capacitatea de a răspunde este mărită.
În sfarșit, prin realizarea tuturor acestor aspecte, permite stabilirea unor parteneriate reale, iar toți cei implicați se angajeză atât în mod personal, cât și în numele grupului.
Concluzii
Conceptul de responsabilitate este foarte important în etică. Unii îl văd ca fiind unul de fond și un principiu fundamental (Tanner 1993). Alții, precum Finch și Mason (1993) argumentează faptul că negocierea responsabilității stă în centrul luării deciziilor morale. În urma cercetarilor din cadrul familiilor cu un singur parinte conchid ca o asemenea negociere reprezintă cea mai comună apropiere de moralitate, în detrimentul referinței la principii. Ei argumentează că actul negocierii în sine dezvoltă un simt împărtășit al intelesului moral și al identității etice. Alții, precum Schweiker (1995) susțin că acest concept de responsabilitate este prea puțin consistent pentru a reprezenta un principiu de bază. Responsabilitatea se leagă întotdeauna de scopul acelei responsabilități, scop identificat de Schweiker în menținerea integrității vieții și a răspunsului față de Dumnezeu. El argumentează ca responsabilitatea este totuși importanța atunci când este folosită libertatea individuală și atunci când oferă o putere mărită umanității. Fethullah Gülen împărtășește unele dintre ideile lui Schweiker, accentuând răspunderea primară a divinității.
Prin urmare, nu este în vizor felul în care cineva controlează puterea umanității sau cum cineva este responsabil pentru consecințele per se, ci mai degrabă felul în care puterea poate fi folosită pentru a răspunde în fața lui Dumnezeu sau pentru a îndeplini rolul de vicerege. Aceasta oferă o bază pentru o concepție bogată asupra responsabilității, implicând:
Responsabilitatea universală. Aici este punctul în care Fethullah Gülen stabilește responsabilitatea care fiind principiul fundamental, principiu în care cineva poate fi identificat cu dragostea neconditionată a agape sau hesed. Este vorba de o dragoste nelimitată care setează responsabilitatea ca o conștientizare constantă, ca atenție și acordare de răspuns în fața lui Dumnezeu și a celorlalți, una care nu poate fi îndeplinită atunci când regulile sunt respectate. Natura existențială a aceste răspunderi implică și nesiguranța în ceea ce privește corectitudinea sau suficineța răspunsului.
Responsabilitatea ca răspundere în fața lui Dumnezeu și garanția pentru creația lui. Această responsabilitate îi este dată omului de către Dumnezeu, pentru calitatea lui de vicerege, ceea ce implică o etică a serviciului neîncetat, setat în relația cu Dumnezeu și cu ceilalți.
Responsabilitatea ca mediere, implicând reflecție rațională sau auto-criticare. Accentuarea dezvoltării rationalității are de-a face parțial cu îndeplinirea rolului de vicerege. Fără raționalitate știițifică, de exemplu, nu se poate face diferențiere în cadrul creației lui Dumnezeu. Criteriile pentru auto-criticare sunt de asemenea morale, implicit virtuțile precum umilința. Încă o dată Dumnezeu este plasat în centrul acțiunii, nu persoana. Responsabilitatea, în toate acestea cere răspuns, deci, acțiune. În acest fel, responsabilitatea este legată de identitate și astfel este lucrată în practică, implicit în afaceri, în domeniile educaționale sau civice. În mijlocul tuturor acestor aspecte stă dialogul creativ și cel critic.
Aceste trei elemente ale responsabilității setează o dinamică de legatură remarcabilă. Primul, împreună cu scriitori precum Sacks (2005), contribuie la discursul public asupra responsabilității în viața publică, setând standardul la nivelul maxim. Acest aspect provoacă filosofia limitativă a lui Friedman și Sternberg, și în același timp se poate lega de gânditorii existențialiști. Așa cum notează Carroll (2007), există o mare suprapunere chiar și între Fethullah Gülen și Sartre în înțelegerea exisțentialistă a responsabilității. Fethullah Gülen diferă de Sartre atât în ințelegerea mai largă, bazată pe relația cu Dumnezeu, cât și în accentuarea răspunderii în fața lui Dumnezeu. Astfel se setează un cadru moral, care nu apare la Sartre. Responsabilitatea bazată pe răspundere față de divinitate fixează o provocare viitoare și o legatură, implicit în aria afacerilor și a vieții publice. În același timp, poate exista un dialog cu toate componentele vieții publice despre felul în care responsabilitatea este implinită, aspect de care toți sunt interesați, alături de împărtășirea credinței și a sistemelor de valori. Acest element este evitat chiar și în etica aplicată. (Robinson 2007) Aceasta duce responsabilitatea dincolo de răspunsul simplistic exitentialist, aducând-o la un dialog reflectiv și la o colaborare în planificare.
Fethullah Gülen menține o viziune puternică asupra medierii și astfel se focalizează pe raționalitate și pe dialog, fixând cea mai importantă legatură dintre toate. Dialogul care pune în centru practică accentuează angajamentul împărtășit față de învătare și acțiune în așa fel încât este angajată responsabilitatea. Asta înseamnă că puterea trebuie să fie împărțită și nu poate fi afirmată relațional sau politic. În toate acestea sunt incluse cele două principii gemene ale respectului și justiției. Respectul implică conștientizare, apreciere și toleranță și este necesar pentru stabilirea dialogului, care include în mod inevitabil acceptarea diferențelor și particularităților celorlalți. Responsabilitatea este legată de identitate, care cere și ea respect, deoarece orice învățare implică emoții conectate identității. Justiția afirmă universalitatea valorilor umane și astfel poate provoca tradiția care a devenit auto-absorbantă și îndreptată către interiorul său. Cele două principii trebuie să se echilibreze întotdeauna pentru practica responsabilității. În toate acestea, Fethullah Gülen rămâne înrădăcinat în tradiții, dar oferă o viziune a responsabilității care trece de simpla aderență la coduri și la principii etice. Principiile semnificative sunt universale. Există așadar nevoia de a exercita medierea, răspunderea și garanția nelimitată pentru că aceste principii să se materializeze în practică. Prin urmare, pentru Fethullah Gülen, ca și pentru Niebuhr, responsabilitatea își găsește baza în relații, în mod primar în cea cu Dumnezeu.
Referințe
Alexander, J. (2008) Capabilități și Justiția Socială. Aldershot: Ashgate.
Arendt, H. (1991) Vina organizată și responsabilitatea universală. In May L. And Hoffman, H. (eds.) Responsabilitatea colectivă: cinci decenii de dezbateri în etica teoretică și aplicată. Savage: Rowbottom and Littlefield, 273-283.
Bauman, Z. (1989) Modernitatea si Holocaustul. Londra: Politica.
Berlin, I. (1969) Două concepții asupra libertății. În Quinton, A. (ed.) Filosofia Politica. Londra: Penguin, 141-153.
Bonhoeffer, D. (1995) Etica. New York: MacMillan.
Brown, M. (2005) Integritatea corporativă. Cambridge: Cambridge University Press.
Carroll, B. (2007) Civilizația dialogului. Istanbul: Institutul Fethullah Gülen
Dostoevsky, F. (1993) Marele inchizitor. Indianapolis: Hackett.
Entine, J (2002) Shell, Greenpeace si Brent Spar: politica dialogului. In, Megone, C. si Robinson, S. (eds.) Studii de caz in etica afacerilor. Londra: Routledge, 59-95.
Friedman, M. (1983) Responsabilitatea socială a afacerilor este aceea de a-și crește profiturile. În Donaldson, T. si Weherne, P. (eds.) Probleme etice în afaceri. New York: Prentice Hall, 239-243.
Finch, J. si Mason, J. (1993) Negocierea responsabilităților familiale. Londra: Routledge.
Gülen, Fethullah (1995) Profetul Muhammad: Aspecte ale vieții lui Vol 1. Fairfax: The Fountain.
Gülen, Fethullah (1996) Profetul Muhammad: Aspecte ale vieții lui Vol 2. Fairfax: The Fountain.
Gülen, Fethullah (1999) Concepte cheie în practica sufismului Vol1. Fairfax: The Fountain.
Gülen, Fethullah (2000) Elemente esențiale ale credinței musulmane. Fairfax: The Fountain.
Gülen, Fethullah (2000b) Întrebări și răspunsuri despre credință. Fairfax: The Fountain.
Gülen, Fethullah (2004) Către o civilizație globală a dragostei și toleranței. New Jersey: The Light.
Gülen, Fethullah (2004b) O scurtă privire de ansamblu asupra islamului. The Fountain, 45, 4-6.
Gülen, Fethullah (2005) Statuia sufletelor noastre. New Jersey: The Light.
Hauerwas, S. and Wells, S. eds. (2004) Compania Blackwell a eticii creștine. Oxford: Blackwell.
Heath, J. and Norman, W. (2004) Teoria părților implicate, a guvernării corporatiste și managementului public. Ziarul eticii afacerilor , 53 (3): 247-265.
Isik, H. (2000) Întrebări și răspunsuri, Fantana, 34, 47.
Jonas, H (1984) Imperativul responsabilității. Chicago; Chicago University Press.
Keles, O. (2007) Promovarea drepturilor umane în lumea musulmană: cazul mișcării Fethullah Gülen. In Yilmaz et al (eds.) Lumea musulmană în tranziție Leeds: Leeds Metropolitan University Press.
Levinas, E. (1998) Între noi: gândindu-ne la ceilalti. New York: Columbia University Press.
McKennny, (2005) In Meilander G. si Werpehowski, W. (2005) Etica teologica. Oxford: Oxford University Press: 237-253.
Megone, C. si Robinson, S. (eds.) Studii de caz în etica afacerilor. Londra: Routledge.
Milgram, S (2005) Supunerea față de autoritate. New York: Pinter si Martin.
Mohamed, Y. (2007) Teorica eticii lui Fetullah Fethullah Gülen și practica sa în Africa de Sud. În Yilmaz et al (eds.) Lumea musulmana in tranzitie Leeds: Leeds Metropolitan University Press, 552-571.
Nasr, S.H. (2006) Stând în fața lui Dumnezeu: Responsabilitățile umane și drepturile umane. În Schweiker, W, Johnson, M. si Jung, K. (eds.) Umanitatea in fata lui Dumnezeu. Minneapolis: Augsbursg 209-237.
Niebuhr, H.R. (1963) Sinele responsabil. New York: Harper si Row.
Novak, M. (1990) Moralitate, capitalism și democratie. Londra: IEA.
Robinson, S. (1992) Servirea societății. Nottingham: Grove.
Robinson, S. (2001) Agape, înțelesul moral și sfătuirea pastorală. Cardiff: Aureus Robinson, S. (2007) Spiritualitate, etică și grijă. London: Jessica Kingsley.
Robinson, S. (2008) Poate fi piața etică? In Wetherly, P. si Otter, D. (eds.) Mediul afacerilor. Oxford: Oxford University Press. 187-212.
Sacks, J. (2005) Vindecarea unei lumi fracturate: etica responsabilității. Londra: Continuum.
Schweiker, W. (1995) Responsibilitatea și etica creștină. Cambridge: Cambridge University Press.
Sternberg, E. (2000) Doar afaceri. Oxford; Oxford University Press.
Tanner, K. (1993) Un caz teologic pentru responsabilitatea umană în alegerea morală, Ziarul religiei, 73, 592-612.
Tawney, R. H. (1930) Egalitatea.. Londra: Allen and Unwin.
Taylor, C. (1989) Surse ale sinelui. Cambridge: Cambridge University Press.
Toguslu, E. (2007) Teoria lui Fethullah Gülen a adabului și a valorilor etice ale mișcării. În Yilmaz et al (eds.) Lumea musulmană în tranziție Leeds: Leeds Metropolitan University Press, 445-458.
Vahdat, F. (2002) Dumnezeu și forțele distructive: întâlnirea intelectualilor iranieni cu modernitatea. Syracuse: Syracuse University Press.
Vicini, F. (2007) Regândirea modelului islamic de Fethullah Gülen și efectele socio-politice. În Yilmaz et al (eds.) Lumea musulmană în tranziție Leeds: Leeds Metropolitan University Press, 430-444.
Vogel, L. (2006) Iudaismul ─ lege naturală? Geneza bioeticii în Hans Jonas, Leo Strauss, and Leon Kass. In Schweiker, W., Johnson, M. si Jung, K. (eds.) Umanitatea in fata lui Dumnezeu. Minneapolis: Augsbursg 209-237.
Yilmaz, I. (2002) Pluralismul legal dinamic în Anglia: Provocarea legalității musulmane postmoderne de către modernitatea legală. Ziarul studiile de etnie și migrație, Sping, 28, 2.
Zimbardo, P. (2007) Efectul Lucifer. Londra: Rider.
- Creat la .